Viitoarea Lege a salarizării în sistemul public va conţine doar cinci clase de salarizare, spre deosebire de cele 111 care există în legea în vigoare, a declarat ministra Muncii, Rovana Plumb pentru România TV.
"Vor fi cinci clase de salarizare în funcţie studiile fiecărei persoane. Criteriul studiilor va fi unul foarte important pentru a repara anomaliile din aparatul de stat care îi nedreptăţeşte pe cei care s-au ţinut de carte. Absolvenţi de studii superioare intră în sistem ca debutanţi cu un salariu egal cu cel al unui absolvent de şcoală primară", a arătat Rovana Plumb.
Ministra Muncii a subliniat că este necesară restrângerea claselor de salarizare deoarece actuala structură prin care se plătesc lefurile bugetarilor este foarte stufoasă, fiind numeroase şi cazurile în care mai multe clase de salarizare se întrepătrund la calcularea salariului aceeaşi persoane.
Plumb a precizat că, în minister, s-a conturat deja o viziune despre cum va arăta viitoare lege a salarizării, însă va fi prezentată partenerilor sociali doar după definitivarea ei.
"Sunt asistenţi, medici şi asistente medicale, profesori, educatori cu salarii sub salariul mediu pe economie. Peste 900.000 au un salariu sub 1.600 de lei", a declarat Rovana Plumb.