Paradoxal, dar, deşi vizita la Cotroceni a directorului CIA a fost mai bine mediatizată decât aceea mult mai discretă a lui Patruşev, ştim mai multe despre conţinutul discuţiilor cu oficialul rus decât cu cel american.
John Brennan a ţinut să-şi exprime public aprecierea faţă de activitatea serviciilor româneşti de informaţii, SIE şi SRI, despre care a afirmat că sunt “cu adevărat remarcabile” şi sunt apreciate în Statele Unite.
Brennan nu s-a sfiit să laude “profesionalismul”, “inovarea”, “integritatea” şi “curajul” ofiţerilor români de informaţii, ceea ce, pe de o parte, reprezintă o recunoaştere a calităţii serviciilor secrete româneşti, iar pe de alta, un semnal clar transmis clasei politice de la Bucureşti să lase lucrurile aşa cum sunt în ceea ce priveşte serviciile de informaţii şi să nu strice ceea ce merge bine.
Printre posibilele teme de discuţii se numără Siria, Iranul, după alegerile prezidenţiale câştigate de Hassan Rohani, situaţia din Afganistan în contextul predării sarcinilor de securitate către afgani şi al retragerii trupelor, dar şi aspecte care privesc regiunea Mării Negre. Este însă important de subliniat că Brennan nu este un diplomat aflat în turneu care să aibă consultări generale pe teme politice în statele pe care le vizitează, ceea ce înseamnă că prezenţa sa la Bucureşti a avut legătură cu aspecte concrete ale cooperării americano-române în diferite zone de interes pentru Statele Unite.
Dacă se poate face o legătură între cele două vizite, aceea constă în faptul că, până să îl înlocuiască pe generalul Petraeus la conducerea CIA, Brennan a fost consilierul preşedintelui Obama pe probleme de combatere a terorismului, iar combaterea terorismului a fost totodată şi primul din elementele de cooperare din cadrul memorandumului semnat luni, la Cotroceni, de Nikolai Patruşev şi consilierul pentru securitate naţională, Iulian Fota.
Celelalte puncte sunt cooperarea în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere, combaterea traficului de fiinţe umane, lupta împotriva spălării banilor şi a criminalităţii economice, lupta împotriva criminalităţii cibernetice şi lupta împotriva răspândirii armelor de distrugere în masă. Memorandumul nu reprezintă un tratat cu valoare juridică, ci un protocol de colaborare şi coordonare în domeniile amintite, care va deschide calea cooperării între structurile de securitate ale celor două ţări. Acest lucru este, în sine, un progres în relaţia dintre România şi Rusia, având în vedere neîncrederea reciprocă dintre cele două ţări, mai ales la nivelul structurilor de securitate, şi dă semnalul unei deschideri reciproce, care poate continua şi pe alte paliere. Patruşev este oficialul rus cu cel mai înalt rang care vine în România după 2008 – viceprim-ministru –, dar, în realitate, deţine mai multă influenţă şi putere decât i-o arată funcţia oficială.
În cadrul aceleiaşi deschideri ar putea fi menţionate şi vizita, la începutul lunii viitoare, a ministrului de Externe, Titus Corlăţean, la Moscova, unde va avea discuţii cu omologul său, Serghei Lavrov, precum şi numirea unui nou ambasador la Moscova, Vasile Soare, un bun cunoscător al spaţiului ex-sovietic, unde a mai activat ca ambasador, şi un bun vorbitor de rusă. În audierile de ieri de la Parlament, Soare a încercat să se prezinte pe sine ca un adept al unei abordări pragmatice în relaţia cu Rusia şi a menţionat printre priorităţi reluarea exporturilor româneşti pe piaţa rusă, dar şi preţul la gaze “ca problemă de politică externă”.
Cu toate acestea, există divergenţe serioase între cele două părţi, dincolo de scutul antirachetă şi de Siria, iar cea mai “fierbinte” este situaţia din Transnistria, despre care preşedintele Traian Băsescu a afirmat că a figurat printre temele de discuţii. Săptămâna trecută, liderul transnistrean a semnat un decret privind “frontiera de stat a republicii moldoveneşti nistrene”, care nu numai că trasează unilateral o graniţă artificială prin mijlocul Moldovei, dar chiar rupe din teritoriul administrat de Chişinău satul Varniţa din apropierea Tighinei. La Chişinău se vorbeşte despre “aprinderea” războiului îngheţat, despre o situaţie similară cu Georgia 2008, iar cercurile diplomatice sunt unanim de acord că este vorba de o provocare prin care Moscova încearcă să deraieze traseul european al Moldovei. Neplăcut este faptul că MAE român, de teamă să nu-i strice vizita lui Corlăţean, din neglijenţă sau incompetenţă, nu a avut absolut nici o reacţie faţă de această evoluţie îngrijorătoare.
“Deschiderea” Bucureştiului faţă de Moscova intervine, pe de altă parte, într-un moment în care relaţiile americano-ruse sunt la un nivel foarte scăzut. Dusă este de mult “resetarea” din 2009, după cum a demonstrat-o ruptura evidentă dintre Obama şi Putin la summitul G8 în dosarul sirian. Americanii se străduiesc din răsputeri să caute domenii de cooperare cu ruşii, în vreme ce Putin evocă în interviuri duritatea lui Stalin în raporturile cu SUA. Într-un fel, noua politică a Bucureştiului faţă de Rusia este, din nou, defazată de cea a Washingtonului.
