11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportReprezentanța Comisiei Europene în România și Calea Europeană lansează seria de dezbateri...

Reprezentanța Comisiei Europene în România și Calea Europeană lansează seria de dezbateri publice ”Agora – Viitorul Europei”

Reprezentanța Comisiei Europene în România și platforma media CaleaEuropeana.ro organizează în perioada următoare, cu sprijinul Centrelor Europe Direct și al autorităților locale, o serie de trei dezbateri publice cu cetățenii, intitulate ”Agora – Viitorul Europei”, axate pe cele cinci scenarii privind viitorul Europei, prezentate în Cartea Albă publicată de Comisia Europeană în martie 2017, conform site-ului Cala Europeană.

Programul celor 3 evenimente, câte unul pentru fiecare regiune istorică, este: – 28 august, la Târgoviște; – 1 septembrie, la Piatra Neamț; – 4 septembrie, la Făgăraș.

La fiecare eveniment, discuția va fi inițiată de cinci personalități locale, fiecare susținând unul dintre scenariile analizate în Cartea Albă privind Viitorul Europei, urmată de o dezbatere mai largă cu cetățenii care, la final, vor vota scenariul pe care îl consideră cel mai potrivit pentru un viitor de succes al României în Uniunea Europeană.

“Aștept cu interes rezultatul acestor dezbateri, pe o temă de maximă actualitate, pe care o voi aborda și eu în cadrul vizitelor oficiale pe care le voi avea în septembrie la București, precum și în județele Sălaj și Cluj. România are șansa de a fi implicată, ca partener activ, în procesul de reformare a Uniunii Europene cu 27 de state membre. Prioritatea noastră, a Comisiei Europene, este menținerea unității familiei UE-27, indiferent de scenariul care va întruni consensul statelor membre în lunile următoare”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă