13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportPSD fuge de moțiunea PNL

PSD fuge de moțiunea PNL

Social-democrații încearcă să mute dezbaterea moțiunii de cenzură inițiată de liberali după alegerile europarlamentare.

Situație inedită la Parlament: moțiunea de cenzură depusă de PNL marți, la ora 12.00, nu are încă o dată de dezbatere. Și aceasta deși termenele regulamentare sunt clare: moțiunea se prezintă în cel mult cinci zile de la depunere și se dezbate la trei zile după prezentare.
Pe baza acestor reguli, vicepreședintele PNL, Eugen Nicolăescu, a estimat că documentul va fi prezentat lunea viitoare și va fi votat joia viitoare, adică înaintea alegerilor europarlamentare din 25 mai. Marți, în jurul orei 15.00, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că Birourile Permanente, care trebuie să aprobe calendarul moțiunii, vor fi convocate abia lunea viitoare. În jurul orei 16.00, după ce parlamentarii au părăsit clădirea Legislativului, au fost anunțați că ședința Birourilor are loc în aceeași zi, la ora 18.30. La acea ședință, parlamentarii PSD au absentat masiv, dar decalajul i-a permis președintelui Camerei, Valeriu Zgonea (PSD), să îi acuze că au lipsit și pe unii parlamentari din opoziție care plecaseră deja din București.
La finalul ședinței, marți, la ora 20.00, Zgonea a anunțat că nu a fost cvorum, că nu s-a luat o decizie și că Birourile vor fi convocate, din nou, lunea viitoare. „În acest moment sunt obligat, conform regulamentului, să am cvorum, nu pot să iau nici o decizie în Biroul Permanent“, a susținut Zgonea. Anunțul lui Valeriu Zgonea ridică o serie de semne de întrebare pentru că regulamentul ședințelor comune nu are nici o prevedere referitoare la cvorum. „Există o decizie a Curții Constituționale prin care a fost validat regulamentul Camerei Deputaților. Nu este nevoie de cvorum la Camera Deputaților, dar regula cvorumului a rămas la Senat. Însă, în regulamentul ședințelor comune nu există nici o prevedere referitoare la cvorum“, a explicat Tinel Gheorghe, liderul grupului PDL.

Ce urmărește PSD
El a recunoscut că Opozița nu are nici o pârghie de reacție. „Potrivit legii, doar o hotărâre poate fi atacată la Curtea Constituțională, iar acum nu există o hotărâre. Nu avem cum să ne adresăm CCR pentru a obliga PSD să respecte regulamentul“, a explicat Tinel Gheorghe.
Afirmațiile lui Zgonea ridică și un alt semn de întrebare. El a indicat și o posibilă „soluție“. „Dacă la a treia întâlnire (a Birourilor reunite – n.r.) colegii din opoziție nu vin, atunci mă voi consulta cu domnul Tăriceanu şi vom face un Birou Permanent în care, pentru a respecta opoziția, vom decide dacă trebuie sau nu să avem cvorum“, a fost varianta lui Zgonea.  Dacă regulamentul ședințelor comune ar avea o regulă expresă privind cvorumul, cum ar putea fi aceasta abandonată după o a treia întâlnire fără cvorum?
De fapt, este evident că PSD vrea să programeze o a treia întâlnire când va fi prea târziu pentru dezbaterea moțiunii înainte de euroalegeri.
Atitudinea PSD vine în contextul în care social-democrații au majoritate alături de UNPR, PC și UDMR, iar moțiunea are puține șanse de aprobare. Documentul este semnat de 215 parlamentari, iar pentru demiterea Guvernului sunt necesare 287 de voturi. Este puțin probabil ca, într-o săptămână, 70 de parlamentari să schimbe tabăra. De fapt, teama PSD este legată de dezbaterea unor subiecte delicate cu câteva zile înainte de votul pentru euroalegeri. Printre capetele de acuzare din moțiune se numără faptul că Guvernul nu a redus CAS-ul, dar și protecția pe care Victor Ponta o acordă baronilor PSD, fiind menționat în special cazul Duicu. Or, acest ultim caz a fost scos de pe agenda publică de mașinăria de propagandă a PSD, iar social-democrații nu îl doresc redeschis.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...

Spitalul “Foişor”, actualizare cu privire la starea de sănătate a lui Florin Piersic

Actorul Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic vineri, starea sa generală fiind stabilă, fără modificări semnificative faţă de zilele anterioare, au informat reprezentanţii Spitalului...

Forțele israeliene au recuperat din Gaza cadavrele a trei ostatici

Forțele israeliene au recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza, anunță Forțele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Trupurile aparțin lui Shani Louk, Amit Buskila...
Ultima oră
Pe aceeași temă