15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportUPDATE. Cioloș, discuție cu Isărescu, despre dezvoltarea economiei pe termen lung

UPDATE. Cioloș, discuție cu Isărescu, despre dezvoltarea economiei pe termen lung

UPDATE 14.50: Premierul Cioloş a declarat, după ce s-a întâlnit cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, împreună cu miniştrii Economiei şi Finanţelor, că discuţiile au vizat “o viziune dezvoltare economică pe termen mediu şi lung”, conform Mediafax. 

“Am anunţat în urmă cu o lună că vrem să lucrăm, dincolo de implementarea programului de guvernare, la o viziune de dezvoltare economică, pe termen mediu, pe termen lung. O să avem discuţii inclusiv cu partidele politice parlamentare pe acest lucru, pentru că am vrea să ajungem la ceva ce poate fi asumat la nivel naţional fără să avem pretenţia că noi o să facem totul, dar cel puţin să lansăm discuţia şi pe această temă am discutat şi cu guvernatorul şi cu economistul şef al băncii naţionale”, a afirmat Cioloş.

Întrebat dacă printre temele abordate a figurat şi legea dării în plată, premierul a răspuns negativ.

—–

Prim-ministrul Dacian Cioloş şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu se întâlnesc, marţi, începând cu ora 13.00, arată agenda publică postată pe pagina de internet a Guvernului.

Una dintre temele de discuţie ar putea fi Legea falimentului personal şi proiectul Prima Casă, pentru 2016, potrivit unor surse citate de presă.
 

 

 

Cele mai citite

MESAJE DE PAȘTE 2024: Trimite cele mai frumoase urări de Înviere

O selecţie a celor mai inspirate:mesaje de Paşte, felicitări şi urări de Înviere care pot fi trimise prin SMS apropiaţilor, în noaptea de înviere. SMS DE PAŞTE, URĂRI DE PAŞTE, MESAJE DE...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă