19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportPreședintele Parlamentului ungar susține că în Europa s-a declanşat un atac la...

Președintele Parlamentului ungar susține că în Europa s-a declanşat un atac la căsătoriile bazate pe comunitatea bărbatului şi femeii

Președintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a avertizat că, la nivel european, s-a declanşat un atac la adresa căsătoriilor dintre un bărbat şi o femeie, la adresa bisericilor creştine şi a statelor naţionale, potrivit Mediafax. Laszlo se află în Cluj-Napoca, la deschiderea Zilelor Culturale Maghiare.

„Astăzi, în Europa s-a declanşat un atac la adresa căsătoriilor bazate pe comunitatea de viaţă a bărbatului şi femeii, la adresa bisericilor creştine şi a statelor naţionale. Sunt asediaţi germani, francezi, spanioli, suedezi, dar şi maghiarii şi românii. Nu este o pură întâmplare, anumite grupuri de forţă consideră că trebuie să domine Europa, că au suficientă putere şi forţă pentru a subjuga Europa.

Ideologii acestei grupări sunt europeni şi consideră că identitatea europeană trebuie să fie fluidă, adică trebuie să ne lepădăm de identitatea noastră europeană. Ei nu consideră că drepturile şi îndatoririle trebuie să se afle în echilibru, ci consideră că eliminarea gândirii şi a cuvântului liber, sub pretextul corectitudinii politice, este un lucru bun.

Ei doresc să construiască Statele Unite ale Europei, un lucru străin de civilizaţia europeană. Ne ameninţă că dacă idealurile lor nu vor deveni realitate, atunci naţiunile şi statele Europei se vor război între ele şi vor da foc Europei, cum s-a întâmplat în decursul celor două războaie mondiale”, a spus Kover.

Potrivit acestuia, ideologii respectivi au şi adepţi maghiari care consideră că acţiunile guvernanţilor din Ungaria slăbesc comunităţile maghiare de peste hotare.

„Noi, maghiarii, dorim ca toţi vecinii noştri să fie capabili de colaborare internaţională cu noi, în sânul statelor naţionale pe care le constituie, dorim ca toate statele să garanteze identitatea naţională nu numai pentru majoritatea din ţara respectivă, ci şi pentru minorităţile naţionale.

În Europa Centrală şi de Est statele naţionale nu trebuie să fie clădite pe ideea superiorităţii naţionale, nu trebuie să rămâne tributare secolului a XX-lea, ci să recunoaştem oportunităţile secolului al XXI-lea, să ne stimăm vecinii. Dacă nu vom reuşi, toate ţările din această parte a Europei îşi vor pierde identitatea”, a subliniat preşedintele Parlamentului de la Budapesta.

Kover Laszlo a afirmat că identitatea naţională şi statul naţional nu sunt lucruri perimate, care pun în pericol bunăstarea globală şi nu poartă cu ele pericolul războiului.

„Nu trebuie să eliminăm statele naţionale, nu trebuie să construim societăţi deschise lipsite de identitate, trebuie să ne recunoaştem propriile interese şi să construim state naţionale europene. Forţele politice care spun că lipsa identităţii este un lucru bun vor da o lovitură de graţie minorităţilor naţionale, trebuie să întărim identitatea şi să colaborăm cu vecinii noştri. Vin vremuri noi şi mari, această realitate poate suna ca o ameninţare, dar am constatat că cei care devin câştigătorii vremurilor nu sunt cei care au arme sau spun minciuni, ci vor învinge cei care au o identitate şi un crez mai puternic”, a conchis Kover.

Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă