11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportPreşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, va dezbate miercuri sau joi speţa privind...

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, va dezbate miercuri sau joi speţa privind OUG 13

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, a declarat, luni, că în speţa privind OUG 13 – respectiv sesizările CSM şi ale şefului statului şi excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului – plenul Curţii urmează să se pronunţe asupra admisibilităţii, dată fiind abrogarea Ordonanţei, informează Mediafax.

“Marţi primim punctele de vedere ale instituţiilor implicate, iar peste o zi sau două dezbatem. Plenul Curţii va decide dacă dezbatem pe fond OUG 13 sau dacă excepţia de neconstituţionalitate ridicată a devenit inadmisibilă ca urmare a abrogării OUG 13”, a spus Dorneanu.


Citeşte şi: NEWS ALERT: Guvernul Grindeanu a abrogat Ordonanța 13. Grindeanu i-a cerut lui Iordache să organizeze dezbateri pe tema controversatei OUG. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa a fost abrogată ”avînd în vedere că au existat foarte multe reacţii, nu numai în ce priveşte fondul actului normativ, cât şi în ce priveşte modalitatea de adoptare a acestuia, constatând că faptul că actul normativ menţionat a suscitat un real interes în rânul cetăţenilor României, aceştia înţelegând să se implice activ nu numai prin participarea la dezbaterea publică în perioada prealabilă adoptării, dar şi prin susţinerea ideilor în cadrul unor manifestări publice, observând că  puternica reacţie a cetăţenilor români a vizat în special insuficienta dezbatere a soluţiilor de interes pentru întreaga comunitate, solicitând o mai mare dezbatere în cadrul Parlamentului”.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă