11.7 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăSportPremieră în fotbalul românesc. Ministerul Sportului dă bani la FRF

Premieră în fotbalul românesc. Ministerul Sportului dă bani la FRF

Se schimbă regulile și în fotbal. Ministrul sportului, Eduard Novak, a decis ca în premieră, FRF să primească bani de la minister.

Anunțul a fost făcut de ministrul sportului

„Întâlnirea de astăzi (luni, 17 ianurie, n.r.), cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, a avut ca obiectiv restablirea a ceea ce apreciez că ţine de normalitate, în raport cu obiectivele ministerului, dar şi ale sportului, în general. Pentru prima dată, Ministerul Sportului va acorda finanţare acestei federaţii, în aceleaşi condiţii aplicabile tuturor celorlalte.”, a scris Eduard Novak pe pagina sa de Facebook.

Oficialul a mai precizat că: „este un pas important în reclădirea relaţiei instituţionale, dar mai ales o investiţie în viitor. În toate ramurile şi disciplinele sportive trebuie construită baza de selecţie, iar fotbalul este unul dintre sporturile iubite, importante, în care România a avut rezultate notabile multă vreme şi pentru care există un mare potenţial.”, a completat Novak.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă