12.4 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSportPonta promite a doua rectificare bugetară a anului. Cine va primi bani...

Ponta promite a doua rectificare bugetară a anului. Cine va primi bani mai mulți

Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că, în cursul zilei de vineri, Guvernul se va reuni într-o ședință extraordinară pentru a dezbate o nouă rectificare bugetară. Aceasta ar fi a doua modificare a bugetului din acest an, iar printre principalele prevederi se află majorarea salariilor pentru personalul din sistemul medical şi pentru profesori, anunță Mediafax.

“Am discutat cu colegii mei din PSD, UNPR, discut cu cei de la ALDE, vom discuta şi cu grupul minorităţilor şi în zilele următoare trebuie să luăm deciziile strategice legate de rectificarea bugetară care va avea loc în şedinţa specială de guvern de vineri”, a declarat premierul Victor Ponta, la o conferinţă de presă susţinută la sediul ALDE.

Citește și: Legea salarizării bugetarilor, victima concurenței Ponta-Dragnea

El a adăugat că ideile principale se referă la asigurarea resurselor bugetare pentru salariile personalului din sistemul medical, având în vedere că de la 1 octombrie a intrat în vigoare creşterea cu 25 la sută şi primii bani trebuie plătiţi în noiembrie, iar de la 1 decembrie va intra în vigoare majorarea pentru profesori.

Citește și:  De ce vrea Teodorovici să includă la rectificarea bugetară o parte din plăţile pentru anul viitor

Şeful Executivului a precizat că şedinţa săptămânală de guvern va avea loc marţi şi nu miercuri.

“De altfel, mâine avem şedinţă de guvern, nu miercuri, am pus mâine şedinţa obişnuită pentru ca miercuri şi joi să pregătim rectificarea şi să dăm nişte direcţii strategice, nu doar să punem bani dintr-o parte în alta”, a precizat Ponta.

 

 

Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă