33.6 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSportPNL depune la CCR contestaţie la Legea pensiilor

PNL depune la CCR contestaţie la Legea pensiilor

PNL a anunţat că va depune joi o contestaţie la Legea pensiilor la Curtea Constituţională, potrivit realitatea.net.

 

“Nu a fost depus raportul cu 3 zile inainte de dezbaterea legii, aşa cum scrie regulamentul. Sunt vicii de procedură legate de competenţa Camerei decizionale, sunt articole în lege care trebuiau aprobate de Senat sau de Camerele reunite. Ele au fost aprobate în mod neconstituţional de Camera Deputaţilor. Există contestaţii pe fond. Sunt chestiuni care ţin de discriminare, mă refer la vârsta diferenţiată de pensionare”, a spus Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al PNL.

Cele mai citite

Grecia ucigașă

Publicațiile occidentale prezintă zilnic bilanțurile morților din Grecia. Vara toridă, venită prea devreme, ucide zilnic turiști. Temperatura aerului este în medie de 38°C, mult...

Brilianții Ucrainei l-au dat afară din vestiar pe antrenorul Serghei Rebrov

Selecționerul Serghei Rebrov (50 de ani) a fost dat afară de jucătorii care pretind să fie lideri la nivelul lotului, iar apoi a avut...

Joe Biden, președintele SUA: “Democrația nu este niciodată garantată. Fiecare generație trebuie să lupte pentru ea”

Președintele Joe Biden, unul dintre cei mai în vârstă politicieni ai Statelor Unite, lansează un avertisment către tinerii din societățile democratice. "Democrația nu este niciodată...
Ultima oră
Pe aceeași temă