31 C
București
luni, 3 iunie 2024
AcasăSportParlamentarii vor sa-si consolideze privilegiile

Parlamentarii vor sa-si consolideze privilegiile

Comisia pentru statutul deputatilor si senatorilor pregateste consolidarea privilegiilor pentru parlamentari. Se intentioneaza introducerea unui amendament care sa-i avantajeze pe fostii parlamentari.
Dupa ce Curtea Constitutionala a declarat ca necorespunzatoare cateva articole din statut, dar a validat prevederile cele mai importante pentru alesi, in special cele referitoare la pensii si la indemnizatiile tranzitorii, acum Parlamentul va reanaliza statutul pentru a-l pune in acord cu legea fundamentala. Dar, afirma surse din comisie, se vor modifica si alte articole. Cu acest prilej, se intentioneaza “clarificarea” prevederilor referitoare la fondurile de pensionare. Vor exista doua surse – o data bugetul de stat si, in al doilea rand, un fond de pensii la nivelul Parlamentului, bazat pe cotizatiile parlamentarilor in functie. Insa, in realitate, grosul banilor va proveni de la bugetul de stat. Astfel, se va putea jongla cu banii astfel incat sa poata fi ajutati mai bine si fostii parlamentari.
Practic, pe baza statutului parlamentarilor, pensia maxima de care poate beneficia un senator sau deputat va fi de 36 de milioane de lei. Acest cuantum se aplica parlamentarilor care au trei mandate. Parlamentarii cu doua mandate se pot baza pe 28 de milioane lei, iar cei cu un singur mandat – pe 20 de milioane lei.
Pe langa prevederile referitoare la pensii si indemnizatii tranzitorii, Curtea a declarat constitutionale si o serie de alte avantaje ale deputatilor si senatorilor. Este vorba de dispozitiile din statut referitoare la indemnizatiile parlamentare, la birourile parlamentare, la diurna de deplasare si cheltuielile de cazare care sunt constitutionale. Una din putinele restrictii pentru parlamentari este aceea ca ei nu pot solicita direct informatii de la autoritati, ci prin intermediul presedintilor de comisii.
Primele reactii negative la adresa deciziei Curtii nu au intarziat sa apara. Liderul deputatilor PD Cristian Radulescu a declarat presei ca se astepta ca judecatorii Curtii sa respinga solicitarile presedintelui Traian Basescu. El considera ca, daca ar fi luat o decizie contrara, si-ar fi lezat propriile interese – pensiile parlamentarilor sunt calculate dupa modelul celor ale magistratilor (de altfel, statutul face trimitere la Legea privind pensiile magistratilor). Daca ar declara neconstitutionale pensiile parlamentarilor, logic, acelasi statut ar fi avut si pensiile magistratilor. In plus, patru dintre membrii Curtii sunt fosti parlamentari.

Cele mai citite

Există risc de inundații pe 15 râuri din România, avertizează specialiștii de la “Apele Române”

Specialiștii hidrologi din cadrul INHGA au emis o atenționare de Cod galben, valabilă începând de luni, 3 iunie 2024, de la ora 15:00, până...

A început procesul lui Hunter Biden. Ce pedeapsă riscă fiul președintelui SUA

Procesul în care fiul actualului preşedinte american Joe Biden, Hunter Biden, este acuzat pentru deţinere ilegală de armă a început luni la un tribunal...

Cum au fost prăduite terenurile unui om de afaceri grec de „săgețile” lui Iulian Dumitrescu

Baronul PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar pentru o mită de 3.200.000 de euro, a fost denunțat la DNA și...
Ultima oră
Pe aceeași temă