13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportOltean:Menţinerea Clujului în portofoliul de municipii ale PDL- lucru extrem de pozitiv,...

Oltean:Menţinerea Clujului în portofoliul de municipii ale PDL- lucru extrem de pozitiv, încurajator

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că menţinerea Clujului în “portofoliul de municipii ale PDL” este un “lucru extrem de pozitiv şi de încurajator” pentru partid, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ioan Oltean a fost întrebat cum comentează rezultatele obţinute de Emil Boc la Cluj-Napoca.

“E important că Emil Boc a câştigat Clujul. Acest lucru este o certitudine. (…) Clujul este un simbol al Ardealului, iar menţinerea lui în portofoliul de municipii ale PDL este un lucru extrem de pozitiv şi de încurajator pentru noi”, a spus Oltean.

Întrebat dacă nu cumva “marja de eroare” în care s-a aflat Emil Boc nu arată o erodare a partidului la nivel de lideri, Ioan Oltean a spus: “Asta este în alegeri”.

“Partidul a avut de suferit de pe urma măsurilor de reformă, iar liderul partidului şi primul ministru, cel care a generat şi a luat aceste măsuri, cu atât mai mult a avut de suferit, dar iată că totuşi în Cluj au fost atât de mulţi oameni responsabili care, până la urmă, i-au acordat mandatul lui Emil Boc, şi nu reprezentantului USL, în ciuda eforturilor disperate făcute de către USL, inclusiv prin vizita lui Victor Ponta şi prin ameninţările adresate locuitorilor judeţului Cluj”, a declarat Ioan Oltean.

Liderul PDL, Emil Boc, redevine primar al Clujului cu 40,61% din voturi, în timp ce Marius Nicoară (USL), principalul său contracandidat, a întrunit 39,53%, potrivit rezultatelor finale comunicate de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă