23.4 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSportOltean, către opoziţie: Cred că aţi ales o cale greşită, reflectaţi şi...

Oltean, către opoziţie: Cred că aţi ales o cale greşită, reflectaţi şi rămâneţi în Parlament

Democrat-liberalul Ioan Oltean le-a cerut miercuri deputaţilor din opoziţie să mai “reflecteze” la ideea protestului lor parlamentar, el spunând în plenul Camerei că “de când e lumea lume”, absenţa de la lucru nu a fost o formă de luptă parlamentară, potrivit Mediafax.

Oltean a spus, de la tribuna Parlamentului, că a crezut că este “o simplă glumă” această formă de luptă pe care opoziţia încearcă să o materializeze, aşa cum s-a întâmplat cu ideea opoziţiei legată de demisia din Parlament.

“Credeam că va avea aceeaşi soartă, pentru că uneori şi oamenii politici mai spun lucruri trăsnite”, a adăugat Ioan Oltean, care a arătat că noţiunea de grevă parlamentară nu a găsit-o în nicio legislaţie.

El a precizat că întotdeauna s-a pronunţat împotriva părăsirii sălii de şedinţe a Parlamentului, deoarece a crezut că aceasta este o formă neparlamenatră lipsită de responsabilitate şi chiar “o formă de laşitate în lupta politică”.

“De când e lumea lume, absenţa de la lucru nu a fost o formă de luptă a Parlamentului parlamentară”, le-a spus Oltean deputaţilor opoziţiei, arătând că, “de când e lumea lume, majoritatea a decis”.

El a mai spus că locul opoziţiei este în Parlament şi singura cale este dialogul dintre putere şi opoziţie.

“Cred că aţi ales o cale greşită, o cale pe care electoratul nu cred că o împărtăşeşte. Vă rog să reflectaţi cu mai multă seriozitate şi să nu ducem în derizoriu calitatea de deputat al opoziţiei. (…)Reflectaţi şi rămâneţi alături de noi, aici, în Parlament”, a adăugat Oltean.

Grupurile parlamentare reunite ale PSD şi PNL au aprobat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar două abţineri, propunerea lui Victor Ponta ca opoziţia să intre în “protest parlamentar pe perioadă nedeterminată”.

Cele mai citite

Anumite categorii vor beneficia de creşteri salariale de 10 %, în 2 tranşe. Ciolacu spune că atât își permite

Executivul vrea să majoreze cu 10% salariile unor bugetari, inclusiv din primăriile cu până la 20.000 de locuitori. Majorările ar urma să se aplice chiar în lunile cu...

Doliu în teatru. A murit marele actor Costel Constantin

Marele actor Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Actorul s-a născut la Galați,...

România nu va ceda Ucrainei niciun sistem Patriot dacă nu primește ceva în schimb, afirmă președintele Iohannis

România va ceda Ucrainei un sistem Patriot doar dacă va primi ceva în schimb, astfel încât capacitatea de apărare a României să nu scadă. Acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă