11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportNoaptea cea mai lungă. Videanu despre Hrebenciuc: "Vreţi să ştiţi dacă m-a...

Noaptea cea mai lungă. Videanu despre Hrebenciuc: “Vreţi să ştiţi dacă m-a sunat să-mi spună «Băi Adrică»?”…

Adriean Videanu: “Băi Viorică, ia nu mai număra mă, hai vino încoace, că uite sunt cu colegii de la mass media. Îţi dăm datele noi finale. Suntem la noi, în 22. Pe cuvânt de onoare ţi le dăm (…) Sunt aici cu 20 de oameni, măi Viorică mă. Tot! Numai 76 de secţii din diaspora, recunosc, nu le am. Dar alea mai aduc vreo 50.000 de voturi”

…pauză (Videanu ascultă în receptor răspunsul lui Hrebenciuc)

Adriean Videanu: “PSD-u’ se compară cu PDL-u’, ce Dumnezeu?” (râzând)

…pauză (Videanu ascultă în receptor răspunsul lui Hrebenciuc)

Adriean Videanu: “Viorică, hai că de fiecare dată ne-aţi aburit, că faceţi numărătoare paralelă, că faceţi chestia asta (…) Sigur, te cred, îţi spun şi eu la Teleorman cu ăia doi ai lui Liviu la Olteni, prinşi cu 372 de buletine de vot. Autorităţile să-şi facă treaba, Viorel (…) Dacă vrei, Viorel, pe cuvânt de onoare, îţi pun la dispoziţie toate datele. Serios”.

…pauză (Videanu ascultă în receptor răspunsul lui Hrebenciuc)

Adriean Videanu către jurnaliştii din sediul PDL: “Nu vrea să vină…Cică s-au furat vreo două voturi la Arad”, le transmite Videanu colegilor, stârnind râsul acestora.

După alegerile din 9 decembrie, acelaşi Adriean Videanu, dar cu 3 ani mai bătrân, a venit cu limuzina neagră la sediul PDL, unde a făcut din nou o noapte albă, numărând trist puţinele voturi cu care românii i-au învrednicit pe candidaţii ARD. L-am întrebat dacă numărătoarea de azi noapte i-a fost întreruptă de un telefon primit din partea lui Viorel Hrebenciuc sau a altui lider marcant al USL, care să-l ia peste picior, învârtindu-i pumnalul în rană, după înfrângerea amară. Iată răspunsul lui Adriean Videanu: “Vreţi să ştiţi dacă m-a sunat să-mi spună ceva la modul «Băi Adrică»?. Nu. Nu. Nu există. Nu am comunicat cu nimeni din staful lor. Nu a încercat nimeni să mă sune”.

De altfel se pare că USL-iştii, văzând scorul zdrobitor pe care l-au obţinut în alegeri, au început să simtă milă faţă de duşmanii lor politici, cel puţin la nivel declarativ. Astfel, Liviu Dragnea a avut o manifestare de empatie faţă de cel care l-a demonizat până ieri: „Îmi doresc ca Blaga să intre în Parlament”

În schimb mai tânărul lider politic Daniel Constantin, a recunoscut că sângele portocaliu care a curs în bătălia de duminică, l-a făcut fericit: “Ne-am bucurat toată seara trecută. Toată noaptea trecută ne-am bucurat de această victorie”.

Referitor la consecinţele pe care rezultatul dramatic obţinut de ARD în alegeri ar trebui să le aibă la nivelul conducerii alianţei politice, Adriean Videanu a declarat: “Nu schimbările sunt soluţia, dar o analiză rece, serioasă trebuie făcută. Dar nu neapărat chestia asta: «schimbarea este şi soluţia». Nu, dar o analiză trebuie făcută”.

P.S. Nu ştim dacă Viorel Hrebenciuc s-a bucurat sau a suferit în noaptea numărătorii voturilor, nici dacă i-a trecut prin gând să-l apeleze pe Adriean Videanu. Domnul Hrebenciuc ne-a promis un scurt interviu, însă până la această oră nu a fost disponibil.

 

rezultate alegeri, noi rezultate partiale, alegeri 2012, parlament 2012

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă