15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportMinistrul Justiției, inspecție neanunțată la Penitenciarul Iași. Tudorel Toader a discutat cu...

Ministrul Justiției, inspecție neanunțată la Penitenciarul Iași. Tudorel Toader a discutat cu personalul unității de detenție

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a efectuat, luni, o vizită neanunțată la Penitenciarul Iași. "Obiectivul acestei vizite a fost cunoașterea condițiilor de detenție precum situația supraaglomerării și felul în care se desfășoară activitățile care au ca scop reabilitarea persoanelor condamnate și reducerea riscului de recidivă", se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.

Tudorel Toader a vizitat spațiile de detenție, magazinul alimentar din interiorul penitenciarului, blocul alimentar și punctele de lucru unde se desfășoară activități lucrative cu persoanele private de libertate.





De asemenea, ministrul Justiției a purtat discuții cu conducerea Penitenciarului Iași, cu liderul de sindicat al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor și cu o parte dintre angajații aflați în timpul serviciului, scopul urmărit fiind identificarea măsurilor care ar putea fi luate de la nivelul Ministerului Justiției pentru îmbunătățirea condițiilor în care personalul își desfășoară activitatea.

Ministrul de resort a dat asigurări că își menține angajamentul de a continua eforturile pentru remedierea condițiilor de detenție din sistemul penitenciar românesc și îmbunătățirea climatului de lucru pentru angajați, scopul fiind conformarea la standardul impus de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și de jurisprudența CEDO.





Conform MJ, deplasarea la Penitenciarul Iași, așa cum s-a procedat și anterior, nu a fost una anunțată, urmărindu-se felul în care unitatea își desfășoară activitatea într-o zi obișnuită de lucru.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Turcia nu va relua schimburile comerciale cu Israelul

Turcia a declarat că nu va relua schimburile comerciale cu Israelul, în valoare de 7 miliarde de dolari pe an, până când nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă