Meciul Halep – Muguruza va fi al doilea de pe terenul Philippe Chatrier, după cel de simplu masculin dintre spaniolul Rafael Nadal, cap de serie 1, şi argentinianul Diego Schwartzman, favorit 11, care se va relua de la ora 13.00, după ce miercuri a fost întrerupt din cauza ploii la scorul de 4-6, 5-3.
Conform organizatorilor, meciul Halep – Muguruza este programat nu înainte de ora 16.00 şi va fi urmat de cealaltă semifinală de pe tabloul de simplu feminin, Madison Keys (SUA, cap de serie 13) – Sloane Stephens (SUA, favorită 10).
Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Roland Garros, învingând-o, cu scorul de 6-7 (2), 6-3, 6-2, pe germana Angelique Kerber, locul 12 WTA.
În semifinală, a şasea din carieră la un Grand Slam, a treia la Roland Garros, Simona Halep va juca împotriva spaniolei Garbine Muguruza, locul 3 WTA, atât pentru calificarea în ultimul act al French Open, cât şi pentru locul I WTA. Jucătoarea care se va impune în această întâlnire va fi, luni, numărul 1 mondial.
Până în prezent, Halep şi Muguruza s-au întâlnit de patru ori, iar spaniola conduce cu 3-1. Însă toate victoriile ei sunt pe hard, în timp ce succesul Simonei Halep este pe zgură, în optimi, la Stuttgart, în 2015, scor 3-6, 6-1, 6-3.