România e o republicฤ cu sistem semiprezidenลฃial, în care puterea executivฤ e împฤrลฃitฤ între preลedinte, ales direct de popor ลi Guvern, validat prin votul Parlamentului. Fricลฃiunile din ultimii ani dintre preลedinte ลi premier pe tema atribuลฃiilor fiecฤruia dintre ei, nasc o întrebare justificatฤ: „Câte puteri formale i se dau preลedintelui?”, subliniazฤ Bogdan Dima, care continuฤ: „Aici regฤsim, în opinia mea, cea mai mare problemฤ a arhitecturii constituลฃionale postcomuniste: avem un preลedinte ales direct de cฤtre popor, deci cu legitimitate izvorâtฤ direct din încrederea majoritฤลฃii votanลฃilor, dar cu prerogative formale reduse. Istoria postcomunistฤ a raporturilor de putere la nivel central aratฤ cฤ toลฃi preลedinลฃii României au urmฤrit sฤ exercite mai multฤ influenลฃฤ decât le permitea Constituลฃia în litera ลi spiritul ei. Totuลi, au existat ลi situaลฃii în care preลedinลฃii, indiferent de aprecierea pe care o aveau în rândul opiniei publice ลi indiferent de legitimitatea lor popularฤ directฤ nu au putut sฤ domine o majoritate parlamentarฤ ostilฤ sau care avea alte opลฃiuni politice.”
Citeลte ลi: Revizuirea Constituลฃiei: punctele fierbinลฃi
Parlament unicameral sau bicameral?
Deoarece tema Parlamentului unicameral e foarte vehiculatฤ, ลtefan Deaconu puncteazฤ argumentele „pro” ลi cele „contra” parlament unicameral: „Monocameralismul înlesneลte o procedurฤ legislativฤ relativ simplฤ ลi rapidฤ, evitฤ dezbaterile paralele, permite concentrarea atenลฃiei opiniei publice, a factorilor politici asupra unui singur forum naลฃional, în cadrul cฤruia se dezbat toate problemele ce privesc dezvoltarea naลฃiunii. În plus, se reduc mult costurile de funcลฃionare ale Legislativului. Monocameralismul prezintฤ dezavantajul de a nu permite un nou control la nivel parlamentar asupra procedurii de adoptare a legilor ลi nici asupra conลฃinutului acestora. De cele mai multe ori sistemul unicameral prezintฤ riscul de a conduce la un regim de adunare care nu totdeauna este o garanลฃie a democraลฃiei ลi pluralismului politic dintr-o anumitฤ ลฃarฤ”.
Imunitatea „aleลilor”
În ceea ce priveลte modificarea articolului din Constituลฃia actualฤ privitor la imunitatea parlamentarฤ, Bogdan Dima a precizat: „Nu cred cฤ se înลฃelege raลฃiunea imunitฤลฃii parlamentare sau, dacฤ se înลฃelege, nu se acceptฤ din reducลฃioniste raลฃiuni politice demagogice. Imunitatea nu este prevฤzutฤ de Constituลฃia României sau de alte constituลฃii ale unor state democratice pentru a proteja parlamentarii care furฤ. Este o percepลฃie eronatฤ. În fapt, imunitatea parlamentarฤ nu protejeazฤ persoana, ci mandatul de parlamentar, având un caracter obiectiv. Tot aลa cum protejeazฤ ลi mandatul preลedintelui României ลi nu pe Iliescu, Constantinescu sau Bฤsescu.”
În opinia consultantului politic, „ceea ce s-ar putea face ลฃine de bunul simลฃ democratic, în ultimฤ instanลฃฤ, de moravuri: regula de onoare, neasumatฤ la nivel normativ, trebuie sฤ prevadฤ ce, în condiลฃiile în care se deschide o anchetฤ din partea DNA sau a Parchetului de pe lângฤ Înalta Curte împotriva unui parlamentar, plenul Camerelor sฤ voteze ridicarea imunitฤลฃii acestuia. Existenลฃa acestui vot în plenul Camerei dฤ prilejul celui acuzat sฤ se apere ลi celorlalลฃi parlamentari sฤ discute în contradictoriu situaลฃia. În ultimฤ instanลฃฤ, dacฤ eลti nevinovat, nu ai de ce sฤ fii temฤtor, nu?”.
Relaลฃia preลedinte-Parlament
Constituลฃionalistul Ioan Stanomir considerฤ inegal raportul de putere între Parlament ลi ลeful statului: „Cum poate preลedintele sฤ deblocheze relaลฃia sa tensionatฤ cu Parlamentul? Poate sฤ dizolve Camerele? Din pฤcate nu. Parlamentul poate sฤ-l suspende oricând, dar Parlamentul nu suportฤ consecinลฃele faptelor sale, pentru cฤ o suspendare care este invalidatฤ de cetฤลฃeni trebuie sฤ atragฤ ลi o consecinลฃฤ asupra Parlamentului, or firesc ar fi ca în cazul unei suspendฤri ratate Parlamentul sฤ fie dizolvat de drept”. Nu am fi prima ลฃarฤ de pe continent, care ar face asta. Ioan Stanomir dฤ exemplul Franลฃei, în care „preลedintele are prerogative foarte clar desenate ลi care poate dizolva Camera inferioarฤ a Parlamentului”.
În opinia lui Dima, unul dintre subiectele majore care ar trebui analizate e procedura de formare a Guvernului. „Cu privire la acest punct, avem o problemฤ majorฤ. Nu pentru cฤ dispoziลฃiile din legea fundamentalฤ sunt prost redactate, ci pentru cฤ au fost exploatate pฤcฤtos de preลedinลฃii postcomuniลti ai României pentru a acumula cât mai multฤ influenลฃฤ asupra Guvernului ลi a majoritฤลฃilor parlamentare. Astfel, preลedintele desemneazฤ candidatul la funcลฃia de prim-ministru, iar Parlamentul acordฤ votul de încredere pentru lista Guvernului ลi programul de guvernare. Întrucât sistemul de partide românesc este pluralist, evoluând de la pluralismul cu partid hegemonic la un pluralism moderat, regula pentru a putea asigura o majoritate parlamentarฤ de sprijin pentru cabinete a fost formarea unor coaliลฃii legislative ลi/sau guvernamentale. Coaliลฃiile se fac ลi se desfac în funcลฃie de interese legate direct de formarea Guvernului, iar atribuลฃia preลedintelui de a desemna un candidat la funcลฃia de prim-ministru imediat dupฤ alegerile parlamentare poate influenลฃa decisiv atât alegerea premierului, cât ลi formarea unor majoritฤลฃi de sprijin pentru noul cabinet. Mai direct spus, preลedintele poate influenลฃa formarea majoritฤลฃilor parlamentare, chiar dacฤ aceastฤ posibilitate nu a fost urmฤritฤ de legiuitorul constituant la redactarea Constituลฃiei în vigoare.”
Modul de numire a judecฤtorilor Curลฃii Constituลฃionale
Profesorul Simina Tฤnฤsescu a precizat cฤ în cadrul dezbaterilor publice organizate de Fundaลฃia „Horia Rusu” s-a vehiculat ideea cฤ persoanele care candideazฤ pentru funcลฃia de judecฤtori CCR nu ar fi bine sฤ fie complet rupte de viaลฃa politicฤ: „Mai mult, s-a arฤtat cฤ ar fi complet ineficientฤ introducerea unei interdicลฃii pentru persoanele care doresc sฤ candideze la funcลฃia de judecฤtor constituลฃional prin care sฤ se prevadฤ cฤ nu au voie sฤ candideze dacฤ au fฤcut parte în ultimii cinci sau zece ani dintr-un partid politic; existฤ situaลฃii în care experienลฃa unui fost politician este mai mult decât necesarฤ, mai ales atunci când se discutฤ despre procedura adoptฤrii legilor ori regulamentele parlamentare”.