14.8 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSportLiviu Dragnea critică absența şefului ANCOM din plenul Parlamentului: Mie mi se...

Liviu Dragnea critică absența şefului ANCOM din plenul Parlamentului: Mie mi se pare o mare dovadă de iresponsabilitate din partea acestui domn

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea, a criticat, miercuri, absenţa ordonatorului principal de credite al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Cătălin Marinescu, de la dezbaterea bugetului instituției pe care o conduce, potrivit Agerpres.

“Eu nu sunt de acord să introducem și să supunem dezbaterii Camerelor reunite ale Parlamentului României bugetul unei autorități fără ca ordonatorul principal de credite să fie prezent. Mie mi se pare o mare dovadă de iresponsabilitate din partea acestui domn, nu știu de ce e plecat din țară, să vină să își susțină bugetul instituției în fața Parlamentului. Vă propun să amânăm dezbaterea și aprobarea acestui proiect de buget pentru o ședință ulterioară”, a afirmat Dragnea.

Potrivit şefului Direcției juridice al ANCOM, Marius Săceanu, președintele Autorității, Cătălin Marinescu, nu se află în țară, iar funcțiile de vicepreședinte ale ANCOM sunt vacante, instituția aflându-se în imposibilitatea de a fi reprezentată la ședința de miercuri a Parlamentului.

 

 

Cele mai citite

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Spectacolul „Ținuturile joase” după Herta Müller, o inițiativă a ICR New York, deschide și închide Festivalul „Rehearsal for Truth” de la New York

Realizat în parteneriat de ICR New York și compania americană Untitled Theater Company No. 61, cu sprijinul Václav Havel Center, Bohemian Benevolent and Literary...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă