6.8 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSportŞefa ICCJ, Livia Stanciu, reacţionează la cererea lui Tăriceanu de a o...

Şefa ICCJ, Livia Stanciu, reacţionează la cererea lui Tăriceanu de a o demite

Preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, a declarat, joi, că nu este niciun motiv potrivit căruia ar trebui să îşi dea demisia. mai mult, şefa ICCJ a declarat că acest subiect nu este fundamentat pe lege.

“Nu este niciun motiv să imi dau demisie. Vi se pare că este fundamentată pe lege?”, a declarat Livia Stanciu.

În acest context, şefa ICCJ a amintit că Inspecţia Judiciară va face verificări pentru a afla dacă, prin afirmațiile făcute de Tăriceanu, s-a dus sau nu la atingerea independenței sistemului judiciar.

“Inspecția urmează să stabilească dacă a fost sau nu atinsă reputația magistraților respectivi”, a mai explicat șefa ÎCCJ.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi colegii lui din PLR i-au cerut lui Klaus Iohannis să le demită pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi pe preşedinta ÎCCJ, Livia Stanciu, după ce Mariana Rarinca, arestată preventiv pentru că ar fi şantajat-o pe şefa ÎCCJ, a fost găsită nevinovată de Curtea de Apel Bucureşti. 

Citeşte şi: DOCUMENT. Tăriceanu şi colegii din PLR îi cer lui Iohannis să le demită pe Kovesi şi Livia Stanciu. De ce le acuză pe magistrate

“Judecătorii au constatat că aceasta (Mariana Rarincă, n. red) a petrecut mai mult de şase luni în arest preventiv pentru o faptă pe care nu a comis-o şi pentru care nu au existat vreodată probe. Doamna Rarinca, un cetăţean fără influenţă ori legături politice, a fost arestată pe nedrept şi cu sfidarea oricăror garanţii contituţionale de Direcţia Naţională Anticorupţie, condusă de Laura Codruţa Kovesi, în urma unui denunţ calomnios făcut de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu”, potrivit scrisorii trimise lui Klaus Iohannis. 

Astfel, Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghişe şi Nicolae Nasta, i-au cerut, printr-o scrisoare, şefului statului să le demită pe Kovesi şi Stanciu pe care le acuză că “au încălcat în mod deliberat şi cu rea credinţă, drepturile şi libertăţile fundamentale ale unui cetăţean obişnuit”. 

Şi preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie în acest caz. Şeful statului  i-a transmis, joi, o scrisoare preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în care precizează că nu poate să le revoce pe şefele ICCJ şi DNA, întrucât nu are competenţe instituţionale şi legale în acest sens, informează Administraţia Prezidenţială. 

Citeşte şi: Prima reacţie a lui Iohannis, după solicitarea lui Tăriceanu de a le demite pe şefele ICCJ şi DNA

“Referitor la solicitarea de înlăturare din funcție a președintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie și a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, precizez că Președintele României nu dispune de asemenea competențe constituționale sau legale. În plus, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor nu prevede instituția demiterii, ci pe cea a revocării, ca modalitate juridică de încetare a unei funcții de conducere exercitate de un judecător sau de un procuror înainte de termenul pentru care a fost numit. Măsura revocării nu poate fi luată de către Președintele României. Aplicarea acestei sancțiuni se poate face numai după parcurgerea unei proceduri ale cărei etape sunt prevăzute de Legea nr. 303/2004. În ceea ce privește solicitarea de înlăturare a celor doi magistrați prin demisie, consider că demisia dintr-o funcție de conducere reprezintă un act unilateral de voință, care nu poate fi determinat sau influențat de nicio autoritate publică, deci nici de către Președintele României”, a scris Iohannis, în scrisoarea adresată preşedintelui Senatului.

 

 

Cele mai citite

Peste 13.500 de bugetari angajați în numai un an

În luna decembrie a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.292.559. Făcând o scurtă analiză,...

Jumătate dintre mamela sub 14 ani dib UE se află în România

În România, în 2022, erau înregistrate peste 7.000 de mame minore, relevă documente al Ministerului Familiei, potrivit cărora numărul acestora a fost cu...

Peste 13.500 de bugetari angajați în numai un an

În luna decembrie a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.292.559. Făcând o scurtă analiză,...
Ultima oră
Pe aceeași temă