16.5 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

Ion Iliescu: Faţă de Statele Unite trebuie să manifestăm şi deschidere şi înţelegere şi să consolidăm ceea ce avem

Fostul şef de stat, Ion Iliescu, a declarat că, în ciuda unor accente de campanie, politica americană va avea coerenţă prin unitatea dată de dominaţia Partidului Republican, scrie Mediafax. El a mai spus că, în timp, în SUA a existat o succesiune la putere a democraţilor şi republicanilor.

"Cred că folosim latura pozitivă a acestei chestiuni şi să consolidăm ceea ce am realizat de-a lungul anilor în relaţiile noastre cu Statele Unite. Eu cred că şi relaţiile cu Europa, în ciuda unor accente din campanie, îşi vor păstra coerenţa în continuare.

Acum sunt republicanii şi în Senat şi în Cameră, dar şi preşedintele ţării. Din acest punct de vedere, este un element favorizant pentru unitatea de acţiune a americanilor. Iar noi faţă de Statele Unite trebuie să manifestăm şi deschidere şi înţelegere şi să consolidăm ceea ce avem. Sigur, există nişte semnale de anumită izolare a Americii, dar nu cred că aceste cuvinte de campanie electorală trebuie exagerate. În ultimă instanţă, indiferent cine este preşedintele Statelor Unite, este locul, rolul, poziţia SUA în lume, relaţiile cu Europa. Deci, din acest context, eu cred că se vor nuanţa foarte multe dintre spusele din campania electorală şi politica americană va avea chiar coerenţă prin această unitate a dominaţiei republicanilor", a spus Iliescu.

Republicanul Donald Trump a câştigat scrutinul prezidenţial al SUA, depăşind pragul de 270 de electori federali. Trump a promis unificarea naţiunii americane după campania electorală care a creat clivaje, mulţumindu-i adversarei democrate Hillary Clinton pentru serviciile în folosul Statelor Unite.

Ultima oră
Pe aceeași temă