15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportIohannis: Vom avea “cărţi proaste” când vom negocia următorul buget al UE....

Iohannis: Vom avea “cărţi proaste” când vom negocia următorul buget al UE. Guvernul s-a ocupat de OUG 13

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că România va avea “cărţi proaste în mână” la negocierile următorului buget al UE, afirmând că va discuta cu Guvernul în următoarele săptămâni, pentru că la început Grindeanu s-a ocupat de OUG 13 şi 14 şi, pe urmă, a început să lucreze "uşor, uşor", potrivit Mediafax.

“Se apropie cu paşi repezi perioada când se negociază următorul buget şi cu absorbţia pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărţi proaste în mână”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, întrebat ce ar trebui să facă România, în contextul în care absorbţia fondurilor este 0%.

Klaus Iohannis a afirmat că va discuta cu Guvernul despre aceste lucruri, în următoarele săptămâni, afirmând că, la început, Sorin Grindeanu s-a ocupat de ordonanţele 13 şi 14.

“Am de gând să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămâni următoare. nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiţi, Ordonanţa 13, 14 şi aşa mai departe. Pe urmă, au început uşor, uşor să lucreze ceva şi da, am de gând să invit pe Prim-ministrul, cu cine doreşte domnia sa, la o discuţie pe absorbţia fondurilor europene. Cred că aici, dacă vrem să contăm în 2019, când avem Preşedinţia Consiliului Uniunii, chiar trebuie să ne facem temele mult mai bine”, a spus Klaus Iohannis.

 

Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă