12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportÎn căutarea unei politici „moldovene“

În căutarea unei politici „moldovene“

Președintele Klaus Iohannis se află de ieri la Chișinău, unde încearcă să relanseze relația cu o Moldovă al cărei angajament european este pus la îndoială de alegerea unui guvern al stagnării susținut de Partidul Comuniștilor și aflată în plin proces de rearanjare politică.

Klaus Iohannis nu va avea mâine, când se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel la Berlin, nimic semnificativ de „raportat” despre situația din Republica Moldova. Intenția președintelui de a marca prin această vizită o relansare (dacă nu chiar o resetare) a relației bilaterale, precum și importanța pe care i-o acordă reies, în primul rând, din componența delegației pe care a luat-o la Chișinău. Practic, toți consilierii importanți, de la George Scutaru și Dan Mihalache, de la Lazăr Comănescu la Mihai Răzvan Ugureanu, au făcut parte din delegație împreună cu fostul ambasador în Norvegia și proaspăt secretar de stat în MAE pentru afaceri strategice, Daniel Ioniță.

Mesajul lui Iohannis este transparent: „Aceasta este echipa mea și cu acești oameni veți lucra de acum înainte”, iar președintele va avea grijă să îl transmită tuturor actorilor importanți: președintele Nicolae Timofti, prim-ministrul Chiril Gaburici, președintele Parlamentului, Andrian Candu, și liderii celor trei partide „proeuropene”. În al doilea rând, în pofida acestei prezențe românești masive, există remarcabil de puține informații despre agenda acestor două zile, un semn suplimentar că aceasta abia urma să fie explorată în cursul vizitei. Dezideratul prezidențial privind practica unei altfel de politici pare să se extindă și la relația cu Republica Moldova și în acest sens trebuie citită declarația președintelui privind „îmbunătățirea relațiilor.

Problema este că Iohannis găsește Moldova într-o situație politică fragilă și incertă. Eșecul celor trei partide „proeuropene” de a negocia o alianță de guvernare a dus la apariția unui guvern minoritar format de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și Partidul Democrat din Moldova (PDM), cu susținerea parlamentară din partea comuniștilor lui Vladimir Voronin. Într-un interviu acordat hotnews.ro, premierul Gaburici – o alegere neobișnuită din „mediul de afaceri” a liderului PLDM, Vlad Filat – a făcut toate promisiunile pro-occidentale și și-a luat toate angajamentele de reformă pe care credea că publicul românesc și, implicit, occidental ar dori să le audă din partea șefului guvernului de la Chișinău, dar adevărul este că PLDM și PDM au oferit, de fapt, un drept de veto comuniștilor asupra măsurilor. Altfel spus, cel puțin un an, cât se va menține acest guvern, lucrurile nu vor înainta decât în direcția în care va dori Voronin. Fostul președinte Traian Băsescu i-a reproșat lui Iohan­nis că nu a făcut uz de „cheile” pe care le avea la dispoziție pentru a preveni acest deznodământ, dar nu este clar că Iohannis a vrut să îl prevină, având în vedere că a ținut să sublinieze că România „nu trebuie să dicteze Republicii Moldova ce are de făcut”.

În schimb, Iohannis pare să-și pună încrederea în „abordarea pozitivă” în care actualei formule guvernamentale i se oferă „tot sprijinul” pentru reformele europene și i se deschid toate ușile europene pe care România le poate deschide în speranța că guvernul de la Chișinău va și intra pe aceste uși.

Cealaltă mare necunoscută care stă în fața președintelui Iohannis este dacă măcar stă de vorbă cu oamenii potriviți. În pofida susținerii din partea comuniștilor, Guvernul Gaburici nu a reușit să primească 61 de voturi, numărul necesar pentru alegerea unui președinte, ceea ce ridică, pentru a treia oară după 2009, pericolul alegerilor anticipate. Gaburici nu a obținut voturile necesare pentru că patru deputați ai PLDM nu au votat guvernul, cel mai important nume fiind cel al lui fostului premier Iurie Leancă, un adversar declarat al unui cabinet validat de comuniști. Între Leancă și Filat a izbucnit un conflict deschis care poate duce la destrămarea principalului partid guvernamental. În chiar preziua vizitei lui Iohannis, anturajul lui Filat a scurs către presă o scrisoare adresată de liderul popularilor europeni, Joseph Daul, lui Leancă în care îi reproșa susținerea riscantă și rău plasată a lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale din România. Leancă se bucură însă de o cotă mare de popularitate în Moldova și dacă va decide să formeze un nou partid „pro-european” complicațiile politice din Moldova vor crește exponențial.

Până la sfârșitul anului, Moldova trebuie să organizeze alegeri locale, iar dacă acestea vor marca consolidarea socialiștilor pro-ruși ai lui Igor Dodon, ascensiunea facțiunii Leancă și eventuala reapariție în scenă, evocată de analistul Vladimir Socor, a partidului Patria al lui Renato Ustîi, atunci alegerile anticipate și o victorie decisivă a prorușilor vor fi greu, dacă nu imposibil de prevenit. Klaus Iohannis a mers la Chișinău cu o lună întârziere cu mesajul optimist că se bazează pe faptul că un guvern, chiar și cu susținerea comuniștilor, e mai bun decât nici un guvern. E o deschidere, dar e prea puțin pentru o politică solidă față de o țară despre care președintele ne-a asigurat că „nu exisă o alta care să fie atât de importantă pentru noi, românii, pentru România, pentru relaţiile externe ale României”.   

Cele mai citite

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă