13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportHalep a spus că nu s-a simţit bine în meciul cu Magda...

Halep a spus că nu s-a simţit bine în meciul cu Magda Linette

“Am fost aproape în finalul setului secund, dar a jucat foarte bine, a fost incredibilă, sunt fericită că am putut câştiga. Am încercat totul, dar nu m-am simţi bine, mi-a fost un pic rău. Am dat tot ce am avut pe teren. Mâine, voi dormi toată ziua pentru că sunt bolnavă un pic”, a declarat Halep, potrivit Reuters.

“Trebuie să lucrez mai mult să fiu agresivă, azi am avut o cădere, am făcut tot ce am putut în acele momente şi abia aştept să mă recuperez şi să mă gândesc la turul al treilea. Presiunea există, dar vreau să mă bucur de moment, mă gândesc să câştig fiecare meci pe care-l joc. Sunt calmă, dar sunt un pic obosită”, a spus ea, la Eurosport.

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-3, pe poloneza Magda Linette, locul 87 WTA, calificându-se în turul al treilea al French Open. Halep putea pune capăt meciului în două seturi, dar a ratat trei mingi de a încheia mai repede partida. Şi în decisiv, deţinătoarea trofeului se putea impune mai uşor, după ce a condus cu 5-1.

 

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă