Preลedintele Senatului, Mircea Geoanฤ, a declarat, luni, înaintea BPN al PSD, cฤ aliaลฃii politici „de conjuncturฤ” ai PDL ar trebui sฤ se alฤture Opoziลฃiei ลi sฤ voteze moลฃiunea de cenzurฤ dacฤ vor sฤ supravieลฃuiascฤ politic în perioada urmฤtoare.
Întrebat, potrivit Mediafax, ce ลanse are moลฃiunea de cenzurฤ sฤ treacฤ, în situaลฃia în care Opoziลฃia nu deลฃine majoritatea în Parlament, Geoanฤ a rฤspuns: „Dacฤ cineva vrea sฤ se înece, mai ales dintre aliaลฃii de conjuncturฤ a PDL, definitiv, ca oameni politici, ca structuri parlamentare sau ca destine individuale, sฤ stea acolo ลi sฤ sprijine la soclul lui Bฤsescu ลi al lui Boc”.
El a arฤtat cฤ aliaลฃii de conjuncturฤ ai PDL ar trebui sฤ facฤ un pas în spate ลi sฤ îi lase pe preลedintele Traian Bฤsescu ลi premierul Emil Boc sฤ îลi asume rฤspunderea pentru mฤsurile pe care vor sฤ le implementeze.
„Dacฤ au cât de cât o brumฤ de instinct de supravieลฃuire politicฤ, eu cred cฤ trebuie sฤ facฤ un pas în spate ลi sฤ lase pe Boc ลi pe Bฤsescu sฤ-ลi asume rฤspunderea pentru aceste mฤsuri. Dacฤ doresc sฤ stea în continuare la putere pentru câteva luni ลi dupฤ aceea sฤ disparฤ ca politicieni din România, sฤ fie sฤnฤtoลi”, a mai spus el.
Preลedintele PSD, Victor Ponta, a apreciat, sâmbฤtฤ, la Suceava, cฤ pânฤ la sfârลitul sesiunii parlamentare ar putea fi depuse douฤ moลฃiuni de cenzurฤ împotriva actualului Guvern, una pe lipsa mฤsurilor anticrizฤ, iar a doua dacฤ Guvernul îลi angajeazฤ rฤspunderea pe mฤsurile convenite cu FMI.