19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportFotbalSferturile de finală din Europa League. Manchester United - Sevilla şi Feyenoord...

Sferturile de finală din Europa League. Manchester United – Sevilla şi Feyenoord – AS Roma, capete de afiș

Manchester United – Sevilla şi Feyenoord – AS Roma sunt cele mai interesante dueluri din sferturile de finală ale Europa League, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri, la Nyon.

United, care a cucerit trofeul în 2017, va înfrunta echipa care deţine cele mai multe trofee în competiţie (Cupa UEFA/Europa League), şase la număr (2005/06, 2006/07, 2013/14, 2014/15, 2015/16, 2019/20).

„Diavolii roşii” au reuşit să o elimine în faza anterioară pe cealaltă echipă din Sevilla, Betis, după 4-1 pe Old Trafford şi 1-0 în deplasare.

Sevilla a câştigat ambele dueluri cu Manchester United, în semifinalele ediţiei 2019/20 a Europa League (2-1 la general) şi în optimile Ligii Campionilor în ediţia 2017/18 (tot cu 2-1).

AS Roma şi Feyenoord se vor înfrunta într-o reeditare a primei finale a Europa Conference League, câştigat anul trecut de „giallorossi” cu 1-0.

Juventus (a câştigat Cupa UEFA de trei ori) o va înfrunta pe Sporting Lisabona, formaţie care a eliminat-o pe Arsenal. Juve şi Sporting s-au confruntat o singură dată, în sezonul 2017/18 al Ligii Campionilor, „Bătrâna Doamnă” câştigând cu 2-1 la Torino, după care a remizat la Lisabona, 1-1.

Belgienii de la Union Saint-Gilloise au eliminat-o pe Union Berlin şi vor juca din nou contra unei echipe germane, Bayer Leverkusen, câştigătoarea ediţiei din 1988 a Cupei UEFA.

Finala se va juca pe 31 mai, la Budapesta, pe Puskas Arena, stadion cu o capacitate de 65.000 de locuri. Ambasadorul finalei este fostul internaţional maghiar Zoltan Gera.

SFERTURI DE FINALĂ (turul – 13 aprilie, returul – 20 aprilie)

Manchester United – Sevilla FC
Juventus Torino – Sporting Lisabona
Bayer Leverkusen – Union Saint-Gilloise
Feyenoord Rotterdam – AS Roma

SEMIFINALE (turul 11 mai, returul 18 mai)

Juventus Torino/Sporting Lisabona – Manchester United/Sevilla FC
Feyenoord Rotterdam/AS Roma – Bayer Leverkusen/Union Saint-Gilloise

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă