15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportFotbalPleacă după ce a dus echipa la EURO. Selecționerul Cehiei a demisionat

Pleacă după ce a dus echipa la EURO. Selecționerul Cehiei a demisionat

Jaroslav Silhavy, selecţionerul Cehiei, și-a anunțat demisia, în pofida faptului că a calificat echipa națională la turneul final al Campionatului European de Fotbal.

„Chiar dacă suntem fericiţi acum, am decis deja înaintea meciului că nu vom continua”, a declarat antrenorul în vârstă de 62 de ani pentru televiziunea publică cehă, la interviul acordat după meciul câștigat cu scorul de 3-0 în fața reprezentativei Moldovei.

Silhavy a condus Cehia până în sferturile de finală la EURO 2020, iar în preliminariile EURO 2024 a calificat echipa de pe locul secund în grupă, după Albania.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...
Ultima oră
Pe aceeași temă