10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportFotbalFC Barcelona, gata de lovitura verii. Catalanii s-au înțeles cu un superstar...

FC Barcelona, gata de lovitura verii. Catalanii s-au înțeles cu un superstar de la Manchester City

Căpitanul echipei de fotbal Manchester City, germanul Ilkay Gundogan, a ajuns la un acord verbal cu clubul FC Barcelona în vederea unui transfer din sezonul viitor.

Conform presei din Spania, mijlocaşul german Ilkay Gundogan, al cărui contract cu Manchester City expiră în luna iunie, a ajuns la un acord verbal cu Barca pentru a purta tricoul „blaugrana” în următoarele trei sezoane.

Căpitanul lui Manchester City, echipă care o înfruntă pe Real Madrid, miercuri, în returul semifinalei Ligii Campionilor, ar fi luat deja decizia de a pleca la finalul sezonului la Barcelona, în ciuda presiunilor făcute de gruparea engleză de a-i face o nouă ofertă salarială atractivă.

De când s-a transferat la Manchester City, în anul 2016, Gundogan a câştigat patru titluri în Premier League. De asemenea, fostul jucător de la Dortmund a cucerit şi Cupa Ligii engleze de patru ori şi Cupa Angliei în 2019.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă