13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportFostul şef al Gărzii Financiare Arad, propus de USL pentru funcţia de...

Fostul şef al Gărzii Financiare Arad, propus de USL pentru funcţia de prefect al judeţului – surse

 USL Arad a transmis Guvernului propunerile pentru funcţiile de prefect şi subprefect, iar conform unor surse din cadrul alianţei politice este vorba de Sorin Cirţi, fost şef al Gărzii Financiare Arad, respectiv Petru Haş, fost şel al Finanţelor judeţene, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse din cadrul USL Arad, PSD şi PNL au căzut de acord să îl susţină pe Sorin Cirţi pentru postul de prefect, acesta fiind fost comisar şef al Gărzii Financiare Arad, în prezent transferat la Timişoara în cadrul structurii, la cererea sa.

Pentru postul de subprefect a fost propus Petru Haş, care în trecut a ocupat funcţia de director al Finanţelor Publice Arad.

Judeţul Arad are un singur subprefect, începând din 2010, de când guvernul condus de Emil Boc a impus reducerea cheltuielilor în prefecturi, astfel că unul din cele două posturi a fost desfiinţat.

Guvernul a decis în şedinţa de marţi schimbarea prefecţilor şi subprefecţilor PDL şi UDMR, după ce proiectele de hotărâri care operează aceste modificări au fost incluse pe agenda primei reuniuni a noului Cabinet, au declarat surse oficiale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă