12.5 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSportFormula 1Atacul din California: Cum a ajuns o casnică timidă să omoare oameni,...

Atacul din California: Cum a ajuns o casnică timidă să omoare oameni, în numele Islamului

Parcursul tinerei pakistaneze Tashfeen Malik de la „casnica şi mama timidă”, la terorista care a ucis 14 oameni, miercuri, în California, alături de soţul ei, Syed Farook, este în continuare un mister. Apropiaţii au povestit schimbările pe care le-au observat la femeie în ultima perioadă, scrie mashable.com.

În ultimii ani ai vieţii ei, Tashfeen Malik era din ce în ce mai conservatoare în privinţa vestimentaţiei sale şi îndemna oamenii cu din ce în ce mai multă patimă să adopte o viaţă conformă cu regulile religioase.

Mătuşa tinerei, care trăieşte în Pakistan, a spus că auzise că nepoata ei era din ce în ce mai preocupată de religie, cu puţin timp înainte de a afla, săptămâna trecută, că ea şi soţul ei, Syed Farook, născut în SUA, au ucis 14 persoane în California.

Citeşte şi: SUA: Oroare la San Bernardino

„Am aflat de curând, de la rude, că devenise o persoană religioasă şi că le spunea adesea oamenilor să trăiască după învăţămintele Islamului”, a spus Hufza Batool.

În anul 2012, Malik a început să urmeze studii de farmacie la Universitatea Bahauddin Zakariya, din oraşul pakistanez Multan.

O femeie de serviciu care a lucrat în casa din Multan, unde a locuit Malik, a spus că tânăra purta, iniţial, o eşarfă care îi acoperea părul, dar nu şi faţa. Cu un an înainte de a se căsători, a început să îşi acopere totul, în afară de nas şi ochi.

Totuşi, parcursul tinere în vârstă de 29 de ani din Pakistan la evenimentele sângeroase de săptămâna trecută rămâne un mister. Oficialii FBI au spus că nu cunosc multe detalii despre femeia pe care un avocat a descris-o drept „o casnică timidă şi o mamă”.

Malik a ajuns în Statele Unite ale Americii în anul 2014, cu un paşaport pakistanezi şi o viză de logodnică. Ea a petrecut timp în Arabia Saudită.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne Mansour Al-Turki le-a spus jurnaliştilor AP că autorităţile saudite nu au primit nicio indicaţie că Malik ar fi fost radicalizată pe teritoriul lor.

El a mai spus că înregistrările din Arabia Saudită arată că Malik nu a fost rezident al Arabiei Saudite şi că a vizitat regatul doar de două ori. În ambele dăţi, a fost în vizită la rude, în anul 2008, pentru câteva săptămâni şi în anul 2013, pentru câteva luni.

Duminică, MAI saudit a confirmat că tatăl lui Malik, Gulzar Ahmed Malik, a fost rezident în Arabia Saudiă încă de la începutul anilor 1980. Pentru că nu este suspect, legile regatului nu le permit autorităţilor să publice mai multe detalii despre el şi ocupaţia lui.

Milioane de străini trăiesc şi muncesc în Arabia Saudită, iar mulţi dintre ei îşi înscriu copiii la şcoală, potrivit lui Al-Turki, care a precizat că nu a auzit de niciun caz în care unul dintre ei să fie radicalizat şi să conducă sau să participe în atacuri teroriste.

Cei doi soţi au fost omorâţi într-un schimb de focuri cu poliţiştii, la doar câteva ore după ce ei au deschis focul la o întrunire a colegilor lui Farook de la Departamentul de Sănătate Publică din comitatul San Bernardino, unde el lucra ca inspector responsabil de restaurante.

Duminică dimineaţă, autorităţile înarmate au efectuat un raid într-o casă din Riverside, California, aflată lângă cea în care familia lui Farook obişnuia să trăiască. Acestea au spart geamuri şi şi-au forţat intrarea în garaj, potrivit rezidenţilor.

Deşi FBI nu a făcut public motivul raidului, unul dintre foştii vecini ai lui Farook a spus că unul dintre prietenii lui vechi trăieşte acolo. FBI a precizat că bărbatul nu este un suspect în atacul din California, dar vor, totuşi, să îl interogheze.

Farook a fost născut în Chicago şi a fost crescut în sudul Californiei de părinţii lui pakistanezi.

Biroul Federal pentru Investigaţii din Statele Unite tratează ancheta în cazul atacului armat din California, soldat cu 14 morţi, ca dosar antiterorist, au anunţat joi seară surse citate de cotidianul The New York Times. FBI consideră această anchetă ca având caracter antiterorist, din cauza arsenalului deţinut de suspecţi, din cauza călătoriilor acestora în Orientul Mijlociu şi a dovezilor că autorii aveau legături cu islamişti, afirmă surse din cadrul investigaţiei citate de CNN.

Syed Farook, în vârstă de 28 de ani, şi Tashfeen Malik au deschis focul, miercuri, în San Bernardino, omorând 14 persoane şi rănind grav alte 21. Câteva ore mai târziu, poliţia care îi urmărea pe atacatori a deschis focul asupra unui vehicul de teren, la aproximativ trei kilometri de locul atacului, iar bărbatul şi femeia, dotaţi cu arme de asalt, pistoale şi haine de luptă, au fost ucişi.

În cursul atacului din orăşelul californian San Bernardino, Tashfeen Malik a postat pe Facebook un mesaj de loialitate faţă de Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă