3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSportFlacăra olimpică pentru JO de la Beijing 2022 a ajuns la organizatorii...

Flacăra olimpică pentru JO de la Beijing 2022 a ajuns la organizatorii chinezi. Cum au fost liniștiți protestatarii tibetani

Flacăra olimpică, aprinsă luni la Olympia, în cadrul unei ceremonii perturbate de manifestanţi pro-Tibet, a fost transmisă marţi la Atena organizatorilor Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2022, înainte de a pleca spre China, informează AFP, conform agerpres.ro.

În cadrul unei ceremonii organizate la stadionul Panathenaic din Atena, preşedintele Comitetului olimpic elen, Spyros Kapralos, a înmânat torţa olimpică vicepreşedintelui Comitetului organizator Beijing-2022, Yu Zaiqing, care apoi a aprins un felinar roşu în culorile Jocurilor Olimpice din 2022.

“Flacăra olimpică va călători până la Marele Zid şi în alte regiuni din China, aducând cu ea lumina păcii şi a prieteniei”, a declarat Yu Zaiqing la această ceremonie transmisă de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).

“China are ambiţia de a organiza Jocuri sigure şi splendide”, a adăugat el.

Flacăra olimpică va pleca apoi spre China unde este aşteptată să sosească miercuri dimineaţă.

Flacăra olimpică pentru Jocurile de iarnă de la Beijing din 2022 (4-20 februarie) a fost aprinsă luni la situl antic al Olympiei, conform ritualului tradiţional, dar în absenţa publicului din cauza pandemiei de Covid-19.

Flacăra a fost aprinsă în jurul orei locale 12:00 de la razele soarelui coborâte peste ruinele templului antic al zeiţei Hera din Olympia, leagănul Jocurilor Antichităţii.

Singurele personalităţi prezente au fost Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), preşedintele Republicii Elene, Katerina Sakellaropoulou, precum şi reprezentanţi ai comitetelor olimpice elen şi chinez şi ziarişti acreditaţi.

Pentru a doua oară consecutiv în trei decenii şi a treia oară în istoria Jocurilor Olimpice moderne, ceremonia tradiţională în leagănul olimpismului s-a desfăşurat în absenţa spectatorilor, după modelul JO de vară de la Tokyo, din cauza coronavirusului.

De teama unor noi proteste, poliția greacă a blocat accesul la stadion cu câteva ore înainte și l-a înconjurat cu un număr mare de agenți de securitate. Această măsură a fost luată după ce activiștii tibetani au rupt un cordon de poliție în Olympia antică, pentru a demonstra chiar în momentul în care flacăra a fost aprinsă.

Aceștia au desfășurat un banner pe care scria ” “No Genocide Games” și un steag tibetan la câțiva metri distanță de locul unde a fost aprinsă torța, sub privirile oficialilor, inclusiv a președintelui Greciei.

Într-o conferință de presă organizată marți la Atena, activiștii pentru drepturile omului au îndemnat guvernele și atleții din întreaga lume să boicoteze Jocurile de la Beijing, spunând că orice altă decizie ar face lumea complice la tolerarea a ceea ce ei numesc “genocid” din partea Beijingului.

“Ne aflăm la Atena pentru a spune comunității internaționale că Jocurile Olimpice sunt predate unei țări care comite în mod activ un genocid”, a declarat activistul uigur-canadian Zumretay Arkin, într-o conferință de presă.

Autoritățile chineze au fost acuzate că obligă la muncă silnică, prin reținerea în tabere de muncă, a aproximativ un milion de uiguri și a altor minorități majoritar musulmane, începând din 2016.

China neagă orice abatere, afirmând că a înființat centre de formare profesională pentru a combate extremismul.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă