13.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportFC Liverpool nu își mai trimite angajații în șomaj parțial

FC Liverpool nu își mai trimite angajații în șomaj parțial

 

“Credem că am ajuns la o concluzie greşită săptămâna trecută, anunţând că vom aplica pentru planul de protecţie a muncii în faţa coronavirusului şi plasarea personalului în şomaj parţial … regretăm cu adevărat acest lucru”, a scris preşedintele clubului, Peter Moore, într-o scrisoare adresată suporterilor, publicată pe site-ul oficial al “cormoranilor”.

Liverpool a anunţat sâmbătă plasarea în şomaj parţial a personalului său, care urma să beneficieze de programul iniţiat de guvernul britanic privind subvenţionarea a 80% din salariul iniţial al angajatului, până la cel mult 2.500 euro pe lună, pentru evitarea concedierii, în timp ce clubul englez urma să suporte restul de 20%.

“Am decis să căutăm alternative, în ciuda eligibilităţii noastre pentru acest program”, a adăugat Moore.

Cinci cluburi din Premier League şi-au anunţat intenţia de a utiliza fonduri publice pentru a face faţă crizei, între acestea Tottenham Hotspur şi Liverpool.

Aceste decizii au fost puternic criticate de opinia publică, reproşându-se cluburilor că nu au anunţat pentru moment reducerea salariilor uriaşe ale vedetelor lor, în timp ce în alte părţi din Europa loturile marilor cluburi au promis sacrificii financiare.

“Trebuie să fim clari, în ciuda faptului că ne-am aflat într-o situaţie sănătoasă înaintea crizei, veniturile noastre au fost reduse în timp ce cheltuielile noastre continuă”, a mai spus conducătorul lui Liverpool, subliniind totodată “marea incertitudine şi îngrijorare generală în privinţa prezentului şi viitorului”.

Dacă actuala criză va dura mult timp, “am putea vedea resursele noastre financiare vitale afectate într-un mod atât de profund şi asta ar avea în mod clar un impact negativ asupra capacităţii noastre de a acţiona aşa cum am făcut-o până acum”, a avertizat Peter Moore.

Cele mai citite

Tragedie în Hunedoara! Un bărbat a murit după ce a fost împușcat accidental la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 44 de ani a decedat după ce a fost împuşcat accidental în zona pieptului, în timpul unei partide de vânătoare desfăşurată...

Directorul CIA se află la Cairo pentru întâlniri privind conflictul din Gaza

Directorul CIA, William Burns, a sosit în capitala egipteană Cairo pentru întâlniri pe tema conflictului din Gaza, potrivit unor surse de la aeroportul din...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...
Ultima oră
Pe aceeași temă