17.9 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSportEuropa League: Inter - Ludogoreț se va disputa fără spectatori

Europa League: Inter – Ludogoreț se va disputa fără spectatori

Clubul Inter Milano a anunţat pe site-ul său oficial că partida cu Ludogoreţ, echipa bulgară la care evoluează fotbaliştii români Cosmin Moţi, Claudiu Keşeru şi Dragoş Grigore, se va disputa fără spectatori în tribune.

Decizia de a nu permite accesul suporterilor pe San Siro la meciul de joi (22:00 – ora României) a fost luată “în acord cu UEFA şi cu dispoziţiile autorităţilor sanitare din regiunea Lombardia şi ale municipalităţii din Milano”, a precizat într-un comunicat echipa italiană, învingătoare cu 2-0 în meciul tur, din Bulgaria.

Ministrul italian al Sportului, Vincenzo Spadafora, a anunţat la rândul său că guvernul italian şi-a dat acordul pentru organizarea de meciuri cu porţile închise în şase regiuni din nordul Italiei, weekend-ul viitor în Serie A.

Cele şase regiuni vizate sunt Lombardia, Veneto, Piemont, cele mai afectate de maladie, dar şi Friuli-Venezia Giulia, Liguria şi Emilia-Romagna.

Potrivit indicaţiilor ministrului Sănătăţii, partidele de la sfârşitul săptămânii, vizate de acestei măsuri sunt Udinese – Fiorentina, AC Milan – Genoa, Parma – SPAL Ferrara, Sassuolo – Brescia, Sampdoria Genova – Hellas Verona şi, mai ales, marele derby al campionatului italian, dintre Juventus Torino, liderul clasamentului, şi Inter Milano, ocupanta locului al treilea.

Liga italiană de fotbal nu a confirmat deocamdată programul din acest weekend.

Noul coronavirus a generat şapte decese în Italia, unde peste 230 de cazuri de infectare au fost indentificate în mod oficial.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă