11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportDan Voiculescu A DEPUS jurământul într-un Parlament SUPERIMUNIZAT

Dan Voiculescu A DEPUS jurământul într-un Parlament SUPERIMUNIZAT

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, acuzat de corupţie în cazul privatizării Institutului de Cercetării Alimentare (ICA) a depus jurământul în calitate de senator.

Voiculesu a depus jurământul după ce Parlamentul a adoptat, marţi, statutul senatorilor şi deputaţilor, care prevede şi superimunizarea aleşilor.

Citeşte şi Voiculescu: Voi depune jurământul în calitate de senator săptămâna viitoare

Dan Voiculescu a câştigat un nou mandat de senator la alegerile din 9 decembrie 2012.

Citeşte şi Parlamentarii şi-au votat SUPERIMUNITATEA. Vezi ce prevede noul statut al deputaţilor şi senatorilor

Dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a primit primul termen de judecată pe 25 aprilie 2013, fiind repartizat Completului de judecători numărul 4, din care fac parte Ionuţ Matei, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan. Acest complet l-a condamnat la închisoare, în primă instanţă, pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul “Trofeul Calităţii”. Repartizarea dosarului la Inalta Curte a fost aleatorie.

Citeşte şi Dosarul de corupţie al lui Dan Voiculescu a fost repartizat la completul de judecată care l-a CONDAMNAT pe Adrian Năstase

Dosarul privind presupuse fapte de corupţie în legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu este judecat alături de Gheorghe Mencinicopschi şi de alte 11 persoane, va fi trimis instanţei supreme, care va continua judecata.

Procesul privind privatizarea ICA s-a judecat din luna iulie la Tribunalul Bucureşti, după ce în 29 iunie instanţa supremă a admis cererea lui Dan Voiculescu de declinare a cauzei, în condiţiile în care acesta şi-a depus demisia din funcţia de senator începând cu data de 25 iunie.

La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de “folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată şi pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă