12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportDan Diaconescu se plânge de SABOTAJ la Târgu-Jiu: Nu am putut să...

Dan Diaconescu se plânge de SABOTAJ la Târgu-Jiu: Nu am putut să închiriez niciun hotel, restaurant sau spaţiu publicitar

Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, susţine că se confruntă cu o acţiune de sabotaj în ceea ce priveşte organizarea viitoarei sale campanii electorale în Colegiul 6 din Târgu-Jiu, acolo unde va fi contracandidatul lui Victor Ponta, potrivit b1.ro.

„Chemarea mea la DNA a fost o acţiune a domnului Ponta. Toate acţiunile care mi se întâmplă în Târgu-Jiu întrec orice închipuire. Sunt câteva unităţi hoteliere, noi am încercat să închiriem câteva dintre ele. Mă credeţi că până la ora asta nu am reuşit să închiriem niciun hotel? După ce semnăm contractul se reziliează imediat. Am încercat să închiriem nişte restaurante unde să mâncăm şi noi, nici acest lucru luicru nu a fost posibil. Apoi am încercat să închiriem câteva spaţii publicitare pentru campanie, nici asta nu am reuşit, şi exemplele pot continua. Dacă mie mi se întâmplă asta, care am nişte camere după mine, ce se întâmplă în restul ţării cu tăvălugul ăsta al PSD-ului?”, a spus luni Dan Diaconescu, la B1 TV.

Mai mult, acesta a susţinut că autorităţile locale îl susţin atât de mult pe premier, încât „televiziunile locale merg pe banii Prefecturii Gorj ca să-l filmeze pe domnul Ponta”.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă