7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportCum comentează oamenii politici anunțul lui Gabriel Oprea de a demisiona din...

Cum comentează oamenii politici anunțul lui Gabriel Oprea de a demisiona din Senat

Anunțul lui Gabriel Oprea că demisionează din Senat a fost perceput de oamenii politici ca pe o soluție de detensionare a situației.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat imediat după apariția pe Facebook a anunțului lui Oprea că demisia lui din Parlament este „un gest binevenit”, informează Agerpres.

„Salut gestul domniei sale. Cred că, în contextul actual, gestul domniei sale este foarte binevenit”, a declarat, vineri, Tăriceanu.

Acesta a explicat că a existat o solicitare privind reluarea votului senatorilor pe cererea DNA care a fost înregistrată la Cabinetul președintelui Senatului, însă, odată cu demisia lui Oprea, aceasta ar rămâne fără obiect.

„În mod normal, aceste chestiuni ar trebui să intre pe procedura parlamentară, și anume, luni, în BP să fie discutată această cerere, să fie repartizată Comisiei juridice care urmează să vină cu un punct de vedere, iar plenul este suveran. Dar din moment ce domnul Oprea și-a dat demisia, atunci această cerere probabil că nu mai are sens. Eu am discutat și cu colegii mei și am spus că, dacă avem o bază regulamentară pentru reluarea votului, eu sunt favorabil acestei idei”, a spus Tăriceanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cristian Păunescu, BNR: România are premise pentru recuperarea tezaurului de aur trimis la Moscova, dar cu un optimism prudent

Cristian Păunescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), a declarat recent, la vernisajul primei expoziții din România despre tezaurul de aur al BNR...

Cristian Păunescu, BNR: România are premise pentru recuperarea tezaurului de aur trimis la Moscova, dar cu un optimism prudent

Cristian Păunescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), a declarat recent, la vernisajul primei expoziții din România despre tezaurul de aur al BNR...

Banca Centrală Europeană pregătește o nouă reducere a dobânzilor pentru a sprijini economia fragilă

Banca Centrală Europeană (BCE) este așteptată să anunțe o nouă reducere a ratei dobânzilor joi, aceasta fiind a patra măsură de acest tip din...
Ultima oră
Pe aceeași temă