4.1 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăSportCSM analizează contestaţiile procurorilor Ana Iorga şi Doru Ţuluş la decizia lui...

CSM analizează contestaţiile procurorilor Ana Iorga şi Doru Ţuluş la decizia lui Kovesi privind revocarea lor din DNA

Plenul CSM discută, în şedinţa de miercuri, contestaţiile formulate de procurorii Ana Iorga şi Doru Ţuluş la măsura revocării din DNA, care fusese decisă de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, informează Mediafax.

După revocare, Ţuluş a revenit la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar Mihaela Iorga la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Atât Doru Ţuluş, cât şi Mihaela Iorga au anunţat, după ce Laura Codruţa Kovesi a semnat ordinele de revocare, că vor contesta în instanţă decizia, dacă va fi menţinută de CSM.

Procurorul şef al DNA a cerut revocarea Mihaelei Moraru Iorga pentru că „nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte. Neprezentarea denunţului a avut drept consecinţă imposibilitatea aplicării unor dispoziţii procesual penale în raport cu persoane cercetate”. Mai exact, este vorba despre un denunţ pe care procurorul l-ar fi primit prin intermediul aplicaţiei whatsapp.

În cazul lui Doru Ţuluş, revocarea a fost cerută de şefa DNA pentru că există „suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile”.

Mai exact, lui Doru Ţuluş i se reproşează faptul că şi-a vândut drepturile litigioase asupra unor restanţe salariale către un om de afaceri – Mihai Rotaru. Ulterior, Rotaru a fost implicat într-unul dintre dosarele ANRP şi a fost trimis în judecată, alături de fostul lider al PDL Ioan Oltean.

Plenul CSM va discuta, tot miercuri, și 45 de cereri de pensionare ale magistraţilor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Luigi Mangione, arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson

Luigi Mangione, un bărbat de 26 de ani, a fost arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson,...

Traficul global de internet a crescut cu peste 17% în 2024. Google rămâne lider

Traficul global de internet a înregistrat o creștere semnificativă de 17,2% în 2024, iar Google și-a păstrat poziția de lider ca cel mai utilizat...

Lorena Ostase, mesaj direct înaintea ultimului meci al României la Campionatul European. „Am fi putut arăta altfel acum”

Naționala de handbal a României a surprins la Campionatul European din Ungaria, calificându-se în grupele principale și reușind să învingă Suedia, o performanță care...
Ultima oră
Pe aceeași temă