22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportCine va conduce Agenţia Naţională de Integritate?

Cine va conduce Agenţia Naţională de Integritate?

Şefia ANI nu mai suscită foarte mult interes, dacă ne uităm că s-au înscris în concurs, pentru funcţiile de preşedinte şi de vicepreşedinte, doar cinci candidaţi. Spre comparaţie, în 2007 s-au bătut pentru cele două posturi nu mai puţin de 26 de candidaţi.

Funcţia de preşedinte este vizată de Horia Georgescu, actualul secretar general al ANI, şi de Ionel Gârleşteanu, care s-a mai înscris şi în concursurile anterioare, din 2007 şi 2009, dar nu a fost admis. Pentru funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei s-au înscris Bogdan Stan, Marius Bălan şi Lovasz Andras Miklos.

Cei cinci candidaţi trebuie să depună o declaraţie pe proprie răspundere că nu se află într-o situaţie de conflict de interese, iar dosarele lor vor fi analizate de Consiliul Naţional de Integritate pe 1 martie. Candidaţii vor susţine, apoi, în luna martie, o probă scrisă şi un interviu, iar numele admişilor vor fi înaintate către Senat, structură ce are atribuţia numirii şi în faţa cărui preşedintele şi vicepreşedintele ANI vor depune jurământul.

Actualul preşedinte al ANI, procurorul Cătălin Alexandru Macovei, nu mai poate candida deoarece, potrivit legii de organizare şi funcţionare a Agenţiei, nu poate deţine decât un singur mandat, de patru ani.

Tot potrivit legii, preşedintele şi vicepreşedintele ANI trebuie să îndeplinească, pentru a fi numiţi de Senat, mai multe condiţii, printre care: să nu fi făcut parte, în ultimii trei ani, dintr-un partid politic, formaţiune sau alianţă politică, să nu fi fost agent sau colaborator al serviciilor de informaţii înainte de 1990, să nu fi fost sau să nu fie lucrător operativ, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii şi să nu fi fost condamnat.

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă