15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportCea mai veche competiție sportivă din lume, America`s Cup la yachting, va...

Cea mai veche competiție sportivă din lume, America`s Cup la yachting, va fi transmisă de TVR 2

Echipajul campion al ediției precedente (Defender), care își apără titlul, primește provocarea unui alt echipaj (Challenger), și cele două luptă pentru ”bătrânul” trofeu, Auld Mug, într-o serie de curse pe apă, de data aceasta în monocarene AC75, care pot atinge viteze amețitoare de până la (și chiar peste) 50 de noduri (1 nod = 1 milă nautică, sau milă marină = circa 1,8 km).

Ajunsă la ediția cu numărul 36, dintr-o istorie de 170 de ani, Cupa Americii la yachting este disputată acum de echipajul neo-zeelandez campion en-titre, Emirates Team New Zealand, reprezentând clubul Royal New Zealand Yacht Squadron, în ambarcațiunea Te Rehutai, și challengerul de la clubul italian Circolo Della Vela Sicilia, echipajul Luna Rossa Prada Pirelli.

Chiar dacă vorbim despre un sport mai puțin cunoscut și practicat la noi, Televiziunea Română vă oferă ocazia de a asista la un adevărat spectacol, cu urmăriri și depășiri palpitante între două ambarcațiuni care literalmente zboară pe apă, cu viteze de peste 70 sau chiar 80 de kilometri pe oră.

Programul cuprinde câte două curse pe zi, cel puțin până luni 15 martie. Toate întrecerile până la victoria finală (pentru care regulamentul prevede câștigarea a șapte curse) se văd la TVR 2, începând de joi, 11 martie, ora 04.30 și 07.30, apoi, de la aceleași ore, sâmbătă 13 și luni 15 martie. Duminică, 14 martie, se va transmite o singură cursă de la ora 04:30. Dacă niciun echipaj nu câștigă până atunci șapte curse, atunci competiția va continua, și va putea fi urmărită, tot la TVR 2, și marți 16, apoi, dacă va fi necesar, și miercuri 17, sau chiar joi 18 martie, la aceleași ore, 04.30 și la 07.30.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă