0.5 C
Bucharest
Tuesday, 5 December 2023
HomeSportCe spune Ponta despre vila în care s-a mutat Băsescu

Ce spune Ponta despre vila în care s-a mutat Băsescu

Guvernul nu a discutat despre mutarea fostului preşedinte Traian Băsescu la Scroviştea, a declarat premierul Victor Ponta, relatează Mediafax

“Nu cunosc, întrebaţi-i pe cei de la RA-APPS. Nu a trecut aşa ceva prin Guvern. Măi, oameni buni, haideţi să vorbim limba română: nu a trecut aşa ceva prin Guvern, nu mă ocup de pagina de Facebook a lui Băsescu, întrebaţi la RA-APPS”, a răspuns Ponta jurnaliştilor care i-au slicitat să comenteze mutarea lui Traian Băsescu la Scroviştea, fapt anunţat de acesta pe Facebook.

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) este însă subordonată direct Secretariatului General al Guvernului (SGG).

În lipsa unei hotărâri de Guvern în acest sens, conform procedurii legale, mutarea lui Traian Băsescu într-un spaţiu al RA-APPS de la Scroviştea ar fi posibilă doar în urma unei înţelegeri între cele două părţi.

Citește și: Băsescu s-a mutat provizoriu într-o vilă RA-APPS de la Scroviştea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, luni, pe Facebook, că s-a mutat provizoriu la Scroviştea, la cererea sa, într-un spaţiu al RA-APPS de 120 de metri pătrați, precizând că atunci când se vor termina reparaţiile la vila din strada Gogol 2 va reveni în Bucureşti.

Cele mai citite

Blinken apreciază că România este un partener foarte apropiat și un aliat foarte apreciat al SUA

România este şi a fost mereu un partener foarte apropiat şi un aliat foarte apreciat, a afirmat, luni, secretarul de stat Antony Blinken, la...

Ucraina a fost atacată în timpul nopții cu 23 de drone de luptă rusești și de o rachetă

Ucraina spune că teritoriul său a fost vizat în timpul nopţii de 23 de drone de luptă ruseşti, precum şi de o rachetă, informează...

Ciolacu afirmă că România va fi alături de Ucraina până la victoria împotriva Federației Ruse

România a fost și va fi alături de Ucraina până când o să obțină victoria împotriva Federației Ruse, a spus premierul României, Marcel Ciolacu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă