25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportCe poate câştiga România în America Latină?

Ce poate câştiga România în America Latină?

O piaţă de desfacere lărgită, accesul la materii prime rare, dar şi o recalibrare politică a României în America Centrală şi de Sud, ar putea deveni ţinte într-o viitoare strategie a diplomaţiei comerciale autohtone.

Preşedintele României a mers în Chile pentru summit-ul Uniunea Europeană (UE)-Comunitatea Statelor din America Latină şi Caraibe (CELAC) în încercarea de a restabili relaţii bilaterale care să aibă apoi implicaţii economice rapide cu liderii statelor din această zonă lărgită în care trăiesc în jur de 400 de milioane de locuitori. Parteneriatul strategic stabilit între UE şi CELAC ar putea fi o bază solidă pentru reintrarea ţării pe această piaţă în contextul în care în 2012 schimburile comerciale dintre America Latină şi România au crescut cu aproape 50 la sută. Traian Băsescu este de părere că România poate “reveni cu produse de bună calitate” pe continentul sud-american şi că are o şansă să se impună cu produsele fiindcă este “competitivă” la “nivelul CELAC”. Odată stabilirea cu Parteneriatul Strategic dintre UE şi America Latină, România are şanse “să-şi lărgească pieţele de export”, crede preşedintele amintind că în ultimii ani şi le-a consolidate şi în Orientul Mijlociu. În acest fel România ar putea să-şi amelioreze dependenţa de UE, care în perioada crizei din zona euro au afectat puternic ţara.

Există deja mai multe firme care au prospectat regiunea şi ar putea încheia afaceri în America Latină, între ele, Astra Arad, întreprindere producătoare de vagoane pentru calea ferată şi Romarm, compania naţională producătoare de echipamente militare.

Şeful statului român se aşteaptă să aibă discuţii aprofundate cu liderii statelor din America Centrală şi de Sud, eventual într-un turneu “la nivel politic” şi cu participarea oamenilor de afaceri care ar putea încheia contracte în această parte a lumii, mai cu seamă că în ultimii ani au crescut schimburile comerciale cu statele de pe continentul sud-american la 1,3 miliarde de dolari, cu o balanţă excedentară în favoarea României. E o creştere mică, spun specialiştii din delegaţia prezidenţială, participantă la summitul UE-CELAC, dar există oportunităţi pentru dezvoltarea legăturilor. România vinde în America Latină utilaje agricole, produse chimice, piese şi subansamble auto, dar si produse siderurgice şi vrea să intre pe lista statelor care cumpără, de pildă, cu prioritate cupru din Chile şi Peru, cei mai mari producători din lume, în condiţiile în care sunt state, precum China, care au antamat pentru o perioadă medie sau lungă cantităţi precise din acest metal roşiatic. Legăturile dintre statele Americii Latine si România sunt destul de vechi, iar la nivel diplomatic ele datează de la începutul secolului 20 în cazul majorităţii statelor de pe acest continent, dar această vechime nu poate fi detectată nici în beneficii economice şi nici în influenţă politică.

Uniunea Europeană ar putea deveni cel mai mare partener al statelor latine din America Centrală şi de Sud, cred oficialii de la Bruxelles, numai că spre deosebire de Rusia, de exemplu, liderii comunitari au descoperit destul de târziu această zonă care are un important impact economic şi care are oportunităţi geopolitice exploatate de Moscova, încă de acum zece ani. Marile state ale Americii Latine au intrat în siajul Rusiei, care are o strategie clară şi coerentă de intruziune în sfera de influenţă tradiţională a americanilor: America Centrală şi de Sud. În acest fel ruşii ar vrea să contracareze sau măcar să contrabalnseze extensia americană în Europa de Est şi Marea Neagră, iar principalii piloni ai Kremlinului în lumea latino-americană sunt Brazilia şi Venzuela, state în care discursul anti-american a prins în anumite medii, deşi tradiţiile stângii sud-americane sunt legate de Moscova, încă din perioada stalinistă.

Intrarea Uniunii Europene în această combinaţie strategică a Rusiei cu America Latină ar putea schimba pe termen lung balanţa geostrategică a regiunii cu implicaţii globale importante. Uniunea European a investit de altfel în ultimii 10 ani în CELAC 385 de miliarde de euro, adică mai mult decât a investit în total în China, India şi Rusia. Comasarea investiţiilor într-o strategie articulată a UE va schimba statutul Moscovei în regiune, deşi Bruxelles-ul recunoaşte că investitorii europeni au suferit pierderi în anumite state din America Latină, unde au avut loc naţionalizări, de exemplu în Argentina şi în Venezuela. Stabilitatea juridical a fost astfel trecută pe primul loc în Parteneriatul Strategic UE-CELACşi abia apoi comerţul, care însemană 200 de miliarde de euro de schimburi economice: 6,3 la sută din exporturile UE merg în CELAC şi 13 la sută din expoerturile CELAC se duc în UE. Împreună economiile UE şi CELAC înseamnă o treime din Produsul Intern Brut al întregii lumi, ceea ce în “situaţia unei alianţe corecte” după cum s-a exprimat preşedintele Băsescu ar putea duce această alianţă la conducerea lumii.

Sabina Fati
Sabina Fatihttp://sabina-fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...

VIDEO. Maria Cârneci, fără perdea. Dezvăluiri emoționante despre relația cu Romulus Petrescu

Prezentă în emisiunea de la Kanal D "40 de întrebări" cu Denise Rifai, Maria Cârneci a vorbit despre relația cu Romulus Petrescu, despre viața...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă