20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSportCe i-a îndemnat Iohannis pe românii din Belgrad

Ce i-a îndemnat Iohannis pe românii din Belgrad

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Belgrad, la întâlnirea cu reprezentanţii minorității românești, că a evidențiat în discuțiile cu oficialii sârbi că progresele în privința statutului acestei minorități trebuie continuate și i-a îndemnat pe toți românii din Serbia să fie uniți, relatează Mediafax.

Iohannis le-a transmis acestora că a ținut să îi întâlnească pentru a cunoaște direct care sunt problemele cu care se confruntă românii din Serbia, pentru a căuta şi identifica soluții.

“Mă aflu din nou în regiunea Balcanilor în decurs de o lună. Prin prezența mea doresc să subliniez importanța pe care o acordă statul român acestei zone, comunităților de români care trăiesc aici, dar și determinarea noastră de a participa în mod activ la consolidarea stabilităţii şi cooperării în regiune. Unul dintre punctele principale pe care le-am avut astăzi pe agenda discuțiilor cu oficialitățile sârbe l-a constituit statutul minorității române din Serbia. Știu că s-au făcut în ultimii ani unele progrese, dar acestea trebuie continuate pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor dumneavoastră. Am evidenţiat clar acest lucru în dialogul cu interlocutorii mei de astăzi, exprimându-mi încrederea că autorităţile sârbe vor întreprinde măsurile necesare în acest sens, măsuri care decurg, de altfel, din angajamentele asumate chiar de aceste autorităţi”, a spus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

El a mai spus că statul român are în vedere în demersurile sale faptul că “toţi cetăţenii sârbi care îşi asumă spiritualitatea românească şi legăturile culturale, religioase şi de limbă cu România, indiferent de regiunea din Serbia în care locuiesc sau de denumirea sub care sunt cunoscuţi, români sau vlahi, aparțin minorității române”.

“Comunitatea dumneavoastră trebuie să se bucure de toate drepturile fundamentale prevăzute în documentele internaţionale. Fie că vorbim de reprezentare, acces la educaţie, serviciu religios sau presă în limba maternă, acestea sunt lucruri la care dumneavoastră trebuie să aveți acces”, a mai declarat președintele.

El a subliniat importanța acordată identificării unor soluţii constructive pentru facilitarea accesului elevilor români din nord-estul Serbiei la cursurile de limba română.

“Forţa dumneavoastră şi capacitatea de a vă păstra identitatea vine din solidaritate şi înțelegere. De aceea, mesajul meu pentru toţi românii din Serbia este acesta: fiţi uniţi. Este calea prin care românii, loiali statului în care trăiesc, se pot face auziţi ca o voce unitară şi puternică. În actualul context regional, solidaritatea a devenit o valoare extrem de preţioasă. Cred în nevoia de mai multă solidaritate la nivelul Uniunii Europene, pentru a avea o regiune sigură şi prosperă. România îşi manifestă această solidaritate inclusiv prin susţinerea parcursului european al Serbiei, proces care implică şi promovarea drepturilor omului şi protecţia minorităţilor”, a mai spus Iohannis.

Șeful statului le-a mai transmis românilor din Serbia că reprezintă “un factor de coagulare a intereselor româno-sârbe”.

“Păstrarea identității, a culturii și a tradițiilor românești îmbogățește întreaga societate sârbă. Este datoria noastră, a celor din România, să vă susținem în afirmarea propriei identități spirituale. Veți găsi în mine, întotdeauna, un partener și un sprijin”, a mai spus președintele.

Iohannis se află joi într-o vizită oficială în Serbia, având întâlniri cu omologul său, Tomislav Nikolić, cu prim-ministrul, Aleksandar Vučić, precum şi cu președintele Parlamentului, Maja Gojković.

Cele mai citite

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă