16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSportBoc: Deocamdată PDL este pe şine, pe drumul cel bun

Boc: Deocamdată PDL este pe şine, pe drumul cel bun

Preşedintele PDL a spus că săptămâna viitoare se va discuta în BPN despre “rearanjarea modului de funcţionare a comisiilor de specialitate din interiorul Biroului”, cu atribuţii punctuale pentru fiecare membru.

“Ceea ce am putut creiona în această seară a fost ca în cadrul BPN să fie o mai bună asumare a responsabilităţii de către membrii Biroului Permanent, fie în comisiile de specialitate, fie în alte comisii” a spus Boc, citat de Mediafax.

El a spus, pe de altă parte, că deocamdată, partidul se află “pe drumul cel bun”.

“Deocamdată suntem pe şine, pe drumul cel bun, dar inevitabil, când eşti în actul de guvernare, central şi local, ai tendinţa să acorzi mai multă importanţă guvernării şi mai puţin activităţii de partid. Să nu uităm că acest partid a reuşit să ajungă unde este în primul rând datorită planului coerent de susţinere a politiclor publice şi printr-un spirit de echipă extraordinar, pe care numai un partid închegat ţi-l poate da, de aceea am decis să nu uităm viaţa de partid şi să ne întoarcem la organizaţiile şi la viaţa internă pe care a avut-o partidul”, a spus Boc.

El a menţionat că prima prioritate este reorganizarea BPN pentru o mai bună funcţionare.

Boc a evitat să spună care ar trebui să fie prim-vicepreşeinţii partidului, menţionând că această temă nu a fost abordată, miecuri seară, de conducerea partidului.

Legat de excluderile din partid, Boc a spus că aşteaptă ca ambele grupuri parlamentare să-şi definitiveze dezbaterile interne pe acest subiect, urmând ca BPN să decidă.

Conducerea PDL s-a reunit, miercuri seară, la sediul din Aleea Modrogan 22, la întâlnire fiind abordat inclusiv subiectul legat de propunerile partidului pentru conducerile SRR şi SRTV.

La întâlnirea liderilor PDL, care a durat trei ore şi jumătate, au participat, alături de Emil Boc, Elena Udrea, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Anca Boagiu, Valeriu Stoica, Mihai Şeitan şi Daniel Funeriu.

Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...
Ultima oră
Pe aceeași temă