18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportBerceanu: USL este în faţa PDL, trebuie o formulă de coagulare ca...

Berceanu: USL este în faţa PDL, trebuie o formulă de coagulare ca să putem face contrapondere

Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu, a declarat, duminică, că “după 21 de ani” nu este atât de lipsit de experienţă încât să nu îşi dea seama că USL se află “în faţa” democrat-liberalilor, precizând că PDL trebuie să facă “din timp” o formulă “de coagulare”, nu în pragul alegerilor, scrie Mediafax.

“Am pus problema şi în 15 iulie şi în 20 şi ceva august a relaţiei cu UNPR. Cred că nu mă bănuieşte nimeni că după 21 de ani aş fi atât de lipsit de experienţă încât să nu îmi dau seama că în momentul în care în faţa noastră se află USL-ul cu trei formaţiuni sau două şi ceva, PNL, PSD şi PC, noi nu trebuie să facem o anumită formulă, tot din aceasta de coagulare, ca să putem face contraponderea respectivă. Dar această formulă trebuie să o ştim şi să o facem din timp pentru că nu putem să aflăm în pragul alegerilor cum o să candidăm. Sau cel puţin noi la Dolj nu putem. Aşa e la noi. Cine crede că e altfel să vină să candideze aici şi să o facă mai bine. Eu cred că pot să candidez la Timişoara sau la Arad, aşa vrea să văd unul de la Arad venind să candideze aici. Deci, la noi, e ceva mai complicat şi vrem să ştim care sunt regulile, care sunt propunerile şi ideile pentru aşa ceva”, a spus, duminică, la şedinţa Consiliului de Coordonare al PDL Dolj, Radu Berceanu.

El l-a dat ca exemplu pe primarul din Calafat, Mircea Guţă, pe care “l-a făcut primar şi le-a dat viceprimarul afară”.

“Se duce la UNPR şi ne pomenim că îl susţinem cu mult elan la alegeri. Niciodată! Garantez, niciodată!”, a mai spus Radu Berceanu.

Berceanu a precizat că are toată consideraţia pentru UNPR, pentru “sprijinul loial” pe care îl asigură actualei guvernări.

Cele mai citite

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...
Ultima oră
Pe aceeași temă