Aflat în vizită de stat în Israel, preşedintele Traian Băsescu a reafirmat sprijinul „fără rezerve“ al României pentru iniţiativa de pace a secretarului de stat John Kerry în Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, Băsescu a dat drept exemplu de pace „compromisul franco-german şi cedările de suveranitate“ care au adus pacea în Europa, o referinţă care reprezintă un sprijin discret acordat Israelului.
Băsescu a fost primit cu căldură de preşedintele israelian, Shimon Peres, care l-a descris drept „prieten” şi i-a mângâiat orgoliul amintind trecutul acestuia de căpitan de navă. La rândul lui, preşedintele a numit Israelul un stat prieten şi s-a referit la reluarea procesului de pace în Orientul Mijlociu: „Suntem susţinători ai iniţiativei lui John Kerry şi avem convingerea că Israelul va face tot ce ţine de el pentru a asigura poporului lui şi regiunii pacea. Cred că nu este lucru mai important pentru un politician ca, la un moment dat, să spună poporului: „Eu v-am adus pacea”. Sigur, pacea nu se obţine uşor. În Europa s-a obţinut cu sacrificii uriaşe şi chiar cu sacrificii de suveranitate a statelor europene. Marea concepţie reciprocă, marele compromis franco-german au asigurat Europei pacea, o pace care are 70 de ani şi care n-a mai fost întâlnită în Europa. Compromisul franco-german poate fi lecţie şi pentru această regiune”, a afirmat Băsescu.
Preşedintele a recunoscut că pacea presupune concesii din partea ambelor părţi, dar exemplul său sugerează simpatie pentru poziţia Israelului. Palestinienii cer retragerea în graniţele din 1967, compensaţii pe teritoriul israelian pentru coloniile din Cisiordania, Ierusalimul de Est drept capitală a viitorului stat palestinian şi control total asupra teritoriului. Israelul solicită recunoaşterea sa ca stat evreu, nu are intenţia să cedeze controlul asupra Ierusalimului, doreşte să păstreze controlul asupra coloniilor şi să menţină o prezenţă militară în Valea Iordanului. Aceste ultime două revendicări sunt respinse de palestinieni ca „un atentat la adresa suveranităţii sale” şi de aici referinţa lui Băsescu la cedările de suveranitate.
În Israel, atmosfera faţă de iniţiativa lui Kerry este departe de a fi favorabilă. Săptămâna trecută, un grup de membri ai Knesset-ului, dintre care opt miniştri ai cabinetului condus de Beniamin Netanyahu, au semnat un proiect de lege de anexare la Israel a Văii Iordanului. Proiectul nu are şanse să treacă, dar este un exemplu de presiune la care Netanyahu trebuie să facă faţă. Miercuri, ministrul Apărării Moshe Yaalon, a criticat planul lui Kerry (conţinut într-un acord-cadru care nu este public) drept „mesianic”, iar joi, radioul armatei a difuzat o ştire potrivit căreia Netanyahu şi-a crescut pretenţiile teritoriale în Cisiordania la 13%, o informaţie pe care acesta a refuzat să o dezmintă. Este greu de crezut că Traian Băsescu nu a avut aceste informaţii.
Deşi vizita sa conţine şi o convorbire la Ramallah, cu preşedintele Mahmud Abbas, este limpede că cea mai importantă parte a vizitei preşedintelui este în Israel. Faptul că preşedintele a făcut referire la creşterea investiţiilor israeliene (ţară mai mică decât Oltenia şi cu o populaţie de numai opt milioane de oameni, dar cu un PIB nominal mai mare decât al României), că a vorbit despre cooperarea militară şi transferul de tehnologie şi că l-a luat cu el pe directorul SRI, George Maior, demonstrează că legăturile economice, politice, dar şi de securitate dintre România şi Israel sunt pe cale să se strângă şi mai mult.
