Auschwitz, undeva între toamna lui 1943 și toamna lui 1944. O zi cu vânt puternic. Tânăra profesoară Marianne Busch se întoarce de la serviciu și o găsește pe gazdă făcând curat prin camera ei. „Ați șters praful acum un minut și uite!” îi spune proprietăreasei, cu un ușor tremur în glas. „Parcă ar fi scrum de țigară”, continuă Marianne. „Fulgii aceștia frumoși, de un gri-albicios, ce stau pe lemnul negru al biroului meu, au însă o structură tare ciudată. Ce Dumnezeu poate fi?” Gazda se apleacă un pic pe geam încercând să afle un răspuns: „Nu poate fi de la fabrica I.G., vântul vine din direcția lagărului de concentrare. Iar ard oameni în crematoriu. E cenușă de om. Nu e pentru prima oară.”
Cu această poveste își începe Volkhard Knigge, directorul Fundației Buchenwald und Mittlebau-Dora, textul introductiv la caietul de prezentare al unei expoziții despre Topf&Sons, firma care a livrat naziștilor cuptoarele de incinerare folosite în lagărele de exterminare. Expoziția, realizată în colaborare cu Muzeul Evreiesc din Berlin și Muzeul de Stat Auschwitz, a fost inițial, din 2005, una itinerantă, fiind prezentată în mai multe orașe din Europa. În timp, însă, ea a crescut și fost reînnoită, din ianuarie 2011 putând fi vizitată chiar în fostul sediu Topfs&Sons din Erfurt, în Germania.
Proiectul celor de la Buchenwald und Mittlebau-Dora Schtiftung, în valoare de cca. 500.000 de euro, și-a propus în primul rând să reconstituie istoria colaborării dintre Topf&Sons și SS, la Auschwitz. Privită din această perspectivă, Auschwitz pare un loc de muncă perfect normal, iar Holocaustul și crimele în masă, nimic mai mult decât niște proiecte cu oareșce provocări tehnice. O imagine insuportabil de intrigantă, susține directorul fundației care a organizat expoziția.
În Germania de după cel de Al Doilea Război Mondial, continuă Volkhard Knigge, imaginea creată de Auschwitz și de lagărele de concentrare și de exterminare de acolo – și, implicit, de toate lagărele de concentrare ale naziștilor – a avut în mod clar o funcție de disculpare. Național-Socialismul a fost prezentat, practic, ca un accident de neimaginat pentru istoria Germaniei, pentru care poate fi învinuită cel mult o mână de acoliți din jurul lui Hitler și al SS.
Lagărele, la rândul lor, au fost privite ca aparținând unei alte lumi, de o perversitate diabolică, ermetic închisă și foarte îndepărtată de oamenii normali și de pretinsa normalitate a vieții de zi cu zi din timpul celui de „Al Treilea Reich”. Dar, cum spunea la un moment dat Józef Szajna, fost prizonier polonez trecut pe la Auschwitz și Buchenwald, „La Auschwitz n-au fost diavoli contra ființe umane, ci ființe umane contra ființe umane.” Ființele umane care au dorit, au conceput și au construit lagărul, întreținându-l apoi, și ființele umane – în număr de mai bine de un milion – care au fost ucise acolo: peste 960.000 de evrei, alături de 75.000 de polonezi, 21.000 de romi, 15.000 de prizonieri de război sovietici și 15.000 de persoane aparținând altor naționalități.
Chiar dacă nu ne place să ne gândim la acest aspect, mai scrie Volkhard Knigge, este aproape evident că a existat și o parte tehnică sau practică a crimelor în masă și a genocidului, prin asigurarea mijloacelor de exterminare de la Auschwitz-Birkenau: crematoriul echipat cu camere de gazare sau „fabricile morții”, cum le numeau prizonierii din Sonderkommando (detașament special de muncă) forțați să lucreze în ele.
Ce tip de cuptoare sunt necesare pentru a arde mii și mii de cadavre, permanent și într-o manieră cât mai eficientă din punct de vedere energetic? Cum să faci să ai o ventilație cât mai rapidă a camerelor de gazare pentru a le putea umple cu noi oameni, la intervale de timp cât mai scurte posibil? Pentru a găsi răspus la aceste întrebări, mai marii SS depindeau de serviciile experților civili, a acelora care nu aveau scrupule în a-și pune mintea la contribuție pentru a găsi soluțiile practice ale exterminării, detaliate până la cele mai mici amănunte, adică, să elaboreze tehnologiile potrivite, să le instaleze, să le pornească la fața locului și, când era nevoie, să le întrețină și să le repare. Acești experți au fost găsiți, printre altele, și în Erfurt, la compania Topf&Sons.
Acordul de colaborare dintre Topf&Sons și SS a fost semnat în 1939, cu câteva luni înainte de începerea celui de Al Doilea Război Mondial, și a durat până la sfârșitul lui. Poveste companiei Topf&Sons este, însă, una mult mai lungă, cu multe momente și personaje cheie. Le puteți afla urmărind documentarul de la finalul acestui articol.
Azi, 31 mai, se împlinesc 69 de ani de când Ludwig Topf, fiul celui care a fondat, în 1878, compania, s-a sinucis pentru a scăpa de o eventuală arestare. În cele ce urmează, vă prezentăm și alte momente cheie din cronologia firmei care a produs „cuptoarele inocente” pentru diabolicul plan SS.
1878. Meșterul berar Johann Andreas Topf fondează compania la Erfurt, ca manufacturier pentru servicii de incinerare industrială.
1885. Ludwig Topf (fiul lui Johan Andreas Topf) continuă să crească compania, care, la moartea sa, în 1914, ajunge să aibă peste 500 de angajați. Gama de produse este extinsă producând, printre altele, și malț pentru fabricile de bere.
1914. Compania se lanseză într-un nou domeniu: construirea de cuptoare de incinerare pentru crematorii. În anii 1920, Topf&Sons devenea lider de piață în acest sector.
1929/1931. Cei doi fii ai lui Ludwig Topf – Ludwig Topf jr. și Ernst-Wolfgang Topf – se alătura companiei. În 1933, cei doi devin membri ai Partidul Muncitoresc Național-Socialist German.
1935. Ludwig și Ernst-Wolgang Topf devin asociați ai nou fondatei J.A. Topf&Sons. Din 1939, compania are 1150 de angajați.
1939. Topf&Sons livrează Lagărului de Concentrare de la Buchenwald primul cuptor mobil de incinerare a cadavrelor.
1949/1941. La finele anului 1941, Topf&Sons a echipat lagărele de concentrare de la Buchenwald, Mauthausen, Gusen și Auschwitz (lagărul principal) cu așa-numitele cuptoare cu două mufle (cuptoare de incinerare a cadavrelor cu două camere de incinerare).
1942. În timpul unei vizite la Auschwitz, Kurt Prüfer, inginerul-șef al Topf&Sons și designerul cuptoarelor de incinerare pentru lagărele de concentrare, află despre utilizarea de către SS a gazelor letale pentru a-i extermina pe prizonieri. În același an, încep lucrările la cele patru crematorii mari de la Auschwitz-Birkenau, proiect în care Topfs&Sons are o contribuție semnificativă. La inițiativa inginerului Fritz Sander, Topfs&Sons depune aplicația pentru patentarea unui „cuptor de incinerare a cadavrelor cu operare continuă și de utilizare în masă.”
1943. Crematoriul de la Birkenau este finalizat în primăvară. Topfs&Sons instalează zece cuptoare cu mufle triple și două cuptoare cu opt mufle. În plus, proiectează și asamblează sistemele de ventilație ale camerelor de gazare. Din toamna anului 1942, proiectanții și inginerii de la Topfs&Sons au lucrat la Auschwitz-Birkenau, practic, fără întrerupere.
1945. În februarie, Topfs&Sons acceptă comanda de a reinstala, în Lagărul de Concentrare de la Mathausen, mijloacele tehnice de exterminare, parțial avariate, de la Auschwitz-Birkenau. La 31 mai, 1945, Ludwig Topf se sinucide pentru a scăpa de o posibilă arestare.
1946. Kurt Prüfer și alți trei membri din conducerea companiei sunt arestați și condamnați, la Moscova, la 25 de ani de închisoare pentru complicitate la genocidul organizat de SS.
1947-1957. În 1947, compania este naționalizată iar de la începutul anilor 1950 produce doar tehnologie pentru industria alimentară. În 1957, numele companiei se schimbă în Erfurter Malzerei und Speicherbau (EMS).
1945-1963. Ernst-Wolfgang Topf pleacă în Germania de Vest și reînființează, în 1951, compania la Weisbaden. Se specializeză în deșeuri ale cuptoarelor de incinerare, dar fără prea mult succes. În 1963, firma dă faliment. Un proces intentat lui Topf, pentru complicitate la crimă, de tribunalul de denazificare rămâne fără rezultat.
1993. EMS este privatizat și în 1996 dă faliment.
