Episcopul romano-catolic de Iaşi a fost ucis în bătaie la Sighetu Marmaţiei, pentru că i-a îndemnat pe credincioşii catolici să se opună comunismului.
Capul Bisericii Catolice din România din perioada 1948-1949, episcopul Anton Durcovici, va fi beatificat, cel mai probabil, în mai 2014. Deja Papa Francisc a recunoscut meritele martirului român şi a decis ridicarea sa la cinstea altarelor. Anton Durcovici este cel de-al patrulea prelat romano-catolic din România care va fi beatificat, după monseniorul Vladimir Ghika, ce slujea deopotrivă în ritul latin şi în cel bizantin, ca urmare a unei dispense papale, după episcopul de Satu Mare, Johann Scheffler, şi după episcopul auxiliar de Oradea, Szilard Bogdanffy. Până la beatificarea martirilor din temniţele comuniste, în calendarul Bisericii Catolice era un singur sfânt român, Fericitul Ieremia Valahul, un călugăr capucin din Evul Mediu.
Anton Durcovici a plătit cu viaţa curajul său de a se opune comunismului. El a suferit martiriul în crunta temniţă de la Sighetu Marmaţiei, locul în care au fost ucişi episcopi greco-catolici precum Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu ori Valeriu Traian Frenţiu, dar şi oameni de stat precum Iuliu Maniu ori Gheorghe Brătianu. Potrivit relatărilor martorilor care au supravieţuit iadului de la Sighet, episcopul Anton Durcovici a fost ucis în bătaie în noaptea de 10 spre 11 decembrie 1951. El era slăbit deja înainte de a fi torturat, pentru că bolşevicii au refuzat să îi ofere alimente sau apă. Moartea sa a fost ţinută ascunsă de autorităţile comuniste, care se temeau de reacţia Occidentului, în condiţiile în care episcopul Anton Durcovici avea şi cetăţenie austriacă. Potrivit procurorului militar Viorel Siserman, rămăşiţele pământeşti ale lui Anton Durcovici au fost înmormântate lângă un nuc din Cimitirul Săracilor. Acolo au fost descoperite cinci schelete, despre care procurorul Viorel Siserman crede că ar fi ale episcopului romano-catolic Anton Durcovici, ale celor trei episcopi greco-catolici Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu şi monseniorului Augustin Maghiar, despre care securiştii credeau greşit că ar fi fost hirotonit episcop în clandestinitate. Însă înainte de a fi torturat la Sighet, episcopul Anton Durcovici a trecut prin temniţa de la Jilava în anul 1951, iar înainte a fost bătut cu bestialitate şi anchetat vreme de aproape un an în beciurile Ministerului de Interne. Se pare că printre torţionarii săi s-a numărat şi călăul securist Alexandru Nicolschi.
Un om model
Episcopul Anton Durcovici a fost un adevărat model moral. Între sfârşitul lui 1948 şi jumătatea lui 1949, el a fost conducătorul de facto al Bisericii Catolice din România, în contextul în care toţi episcopii greco-catolici titulari erau arestaţi, iar ierarhii romano-catolici erau persecutaţi. Arhiepiscopul-mitropolit de Bucureşti, Alexandru Cisar, fusese trimis în domiciliu forţat la Orăştie, iar Anton Durcovici, episcop titular de Iaşi din 1947, a preluat şi administrarea apostolică a arhidiecezei de Bucureşti. Credincioşii care l-au cunoscut spun că era un preot şi un episcop model. Anton Durcovici avea două doctorate în teologie şi filosofie luate la Roma, precum şi o licenţă în drept canonic. Pe lângă activitatea de preot şi de episcop, el a fost şi rector al seminariilor teologice din Bucureşti şi din Iaşi. Ca preot, el a fost hirotonit ca o excepţie fericită. A primit o dispensă specială pentru a fi hirotonit cu 20 de luni mai devreme decât vârsta canonică. Hirotonirea ca episcop a fost oficiată de pro-nunţiul apostolic în România, episcopul de origine americană Gerald Patrick O’Hara, în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti. Anton Durcovici a suferit şi în timpul primului război mondial, când a fost internat într-un lagăr de deţinuţi pentru că avea cetăţenia austro-ungară şi era de origine austriacă. Însă cel care l-a eliberat a fost însuşi Regele Ferdinand I cel Loial.
