Imperiul Avar a dispărut sub loviturile francilor conduşi de Carol cel Mare.
În Antichitate şi în Evul Mediu exista posibilitatea ca, uneori, un nume propriu să se transforme în titlu. De exemplu, Caesar sau Augustus au devenit titluri folosite de împăraţii romani. În Evul Mediu, unul dintre numele proprii care au devenit titluri este cel al lui Carol cel Mare, împăratul francilor. Din numele său derivă titlul de crai, adică de rege în limba română, kiraly în limba maghiară, ori kral în mai multe limbi slave. Cel mai probabil, numele împăratului franc a ajuns să fie cunoscut de strămoşii românilor cu ocazia unui eveniment care a reprezentat un adevărat cataclism politic pentru acea vreme, comparabil cu prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi a celui rus, la finalul primului război mondial. Este vorba de distrugerea Imperiului Avarilor de către Carol cel Mare, în condiţiile în care avarii stăpâneau un teritoriu care îngloba o mare parte a Europei Centrale şi de Est, inclusiv Transilvania.
Cine au fost avarii
Despre originea avarilor există mai multe teorii. Unii istorici, care se bazează pe manuscrise chinezeşti, presupun că avarii erau o populaţie de origine indo-europeană, provenită de pe un teritoriu la sud de teritoriul Afganistanului de azi. Alţii susţin teoria potrivit căreia originile avarilor ar fi fost cele mongole. O a treia teorie afirmă că avarii ar fi fost un popor turcic, de tip altaic. Cert este faptul că această populaţie migratoare a fugit din Asia Centrală după o serie de războaie cu o populaţie numită de unii istorici “turcii albaştri”. În drumul lor spre Vest, avarii au urmat traseul folosit şi de ceilalţi migratori vreme de milenii. Ei au trecut Munţii Urali, apoi au străbătut stepele nord-pontice. În sursele bizantine, avarii sunt menţionaţi prima dată în cronica lui Priscus, din secolul al V-lea.
Migraţie rapidă
Migraţia avarilor spre centrul Europei a fost una rapidă, sub presiunea turcilor albaştri. Ei au intrat în Europa în anul 557, iar în anul 560 s-au ciocnit de triburi hune şi bulgare din nordul Mării Negre. În anul 562, ei erau deja la Dunăre. Avarii au încercat să preia rolul jucat odinioară de goţi şi au cerut subsidii de la bizantini, pentru a deveni federaţi ai Imperiului, adică apărători ai graniţelor bizantine. Însă bizantinii au refuzat, iar avarii s-au îndreptat spre Vest. Prima dată au ajuns în Transilvania, iar în anul 567, aliaţi cu triburile longobarde, ei au zdrobit regatul gepid, care îşi avea centrul în Câmpia Panonică. Avarii au reuşit, până în 573, să îşi construiască un imperiu imens, care includea şi stăpânirea asupra Transilvaniei. În aceste condiţii, avarii au intrat în conflict cu celelalte două mari imperii, cel bizantin şi cel al francilor. În anul 626, de exemplu, aliaţi cu perşii, avarii au asediat Constantinopolul. Acest asediu a marcat apogeul puterii avare. Şi asta pentru că puterea Imperiului Avar avea să fie zdruncinată de răscoalele slavilor de sud, conduşi de un negustor franc, Samo. În aceste condiţii, avarii au acceptat instalarea paşnică pe teritoriul lor, în calitate de aliaţi, a membrilor unei populaţii turcice, despre care unii istorici maghiari presupun că ar fi strămoşii secuilor. Însă forţele reunite ale avarilor şi ale aliaţilor lor turci nu au putut salva de la prăbuşire Imperiul Avar. În Vest, ei au fost înfrânţi definitiv de împăratul franc Carol cel Mare, care a întemeiat o Marcă Avară în Austria de azi, în anul 800.
Această formaţiune avea rolul de a apăra graniţa de est a Imperiului Franc. Ca să câştige răgaz în Vest şi să aibă pace din partea francilor, avarii s-au creştinat, iar împăratul lor a luat numele de Avram. Însă nici aşa avarii nu au reuşit să reziste în faţa atacurilor bulgarilor. În anul 803, hanul bulgar Krum i-a înfrânt şi în est pe avari, care au dispărut din istorie ca mare putere. Ultima menţiune documentară a avarilor datează din anul 950, când sunt pomeniţi pe teritoriul Croaţiei de azi. În urma avarilor au rămas puţine urme. Cea mai importantă este reprezentată de tezaurul de la Sânnicolau Mare, care se află în prezent la Viena, şi care reunea diferite obiecte de aur cântărind circa 10 kilograme. Probabil este vorba de un tezaur sacru, îngropat în timpul luptelor cu bulgarii. De asemenea, au rămas mai multe fortăreţe specifice, numite prisăci, al căror rol era de a opri înaintarea bulgarilor. Aceste prisăci au fost ridicate în diferite locuri strategice, însă ele nu au reuşit să-i împiedice pe bulgari să devină stăpânii celei mai mari părţi a fostului Imperiu Avar, inclusiv asupra teritoriului actual al României. În unele legende populare este amintită în legătură cu prăbuşirea avarilor figura voievodului Gelu, probabil unul dintre conducătorii protoromânilor răsculaţi împotriva avarilor şi aliat sau vasal al hanului bulgar Krum. Însă, în realitate, voievodul Gelu a trăit mult mai târziu şi a fost înfrânt, potrivit cronicii lui Anonymus, de conducătorul maghiar Tuhutum, pornit să cucerească Transilvania.
