Zilele trecute a plecat discret regizorul Paul Barbaneagra. Dupa ’89 a fost exploatat mediatic si in Romania mai degraba pentru afirmatiile sale "reactionare", decat pentru realizarile profesionale. Serialul sau dedicat arhitecturii sacre, distins cu premiul Academiei Franceze, a fost difuzat si la noi, fara a fi generat problematizari. Singurul film cu si despre marele sau prieten Mircea Eliade este binecunoscut in tara dar putini stiu ca-i apartine tot lui Barbaneagra. Am avut sansa sa-l intalnesc. Am realizat si un dialog publicat in revista "Viata Romaneasca" (nr.11-12/1998, p.104-123). Ulterior am mai vorbit, sporadic, la telefon. Mi-am dat silinta sa-l conving sa nu paraseasca a doua oara Romania (revenise pe vremea CDR). N-am reusit, era prea dezamagit de politichia romaneasca. Iata un fragment din dialogul sus-mentionat:
"Lui Adam si Evei le-au fost facute "haine de piele" dupa cadere. tinand cont de aceasta si de ceea ce spuneati despre privire ca SURSA, in ce masura acest intermediar care este aparatul de filmat nu deformeaza si mai mult realitatea? In ce masura aparatul de filmat stanjeneste? Prin prisma dumneavoastra, poate fi astazi aparatul de filmat sageata care strapunge "hainele" din ce in ce mai grele ale omului, corespunzatoare nivelelor diferite de constiinta?"… "Problema pe care o ridicati e foarte importanta! Dar nu aparatul ca atare si momentul filmarii incarneaza aspectul luciferic. De altfel eu am hotarat sa fac filme avand drept subiect sacrul, folosind acest element luciferic." "Tocmai, cum ati facut sa recuperati aparatul de filmat?" "Eu mi-am zis asa: daca aparatul asta a fost folosit sa profaneze atatea valori, de ce sa nu incerc, in spiritul lui Eliade, sa dovedesc ca, in fond, mintea celui care este in spatele aparatului de filmat poate sa puna in paranteza caracterul lui luciferic.
Nu stiu daca am reusit sau nu dar am descoperit un alt lucru: ca nimic nu e mai complicat decat sa filmezi simbolurile. Pentru ca simbolul se preteaza la o infinita serie de interpretari. Asta este la prima lui trasatura. Simbolul este inepuizabil. Din aceasta serie infinita, cel care monteaza o secventa, ia doar o interpretare. Si mai grav, eu cel putin m-am intrebat, nu stiam ce sa fac: cum sa prezint simbolul fara ca sa distrug polisemia lui? si, in acelasi timp, mi-am dat seama ca mai exista si o alta primejdie. Filmand si structurand prin montaj secvente, eu cadeam intr-un pacat foarte grav si anume al pleonasmului: lipeam pe un simbol nu o interpretare ci o alta imagine simbolica. Aceasta ar fi putut sa conturbe, sa tradeze. De altfel, mi s-a intamplat asa ceva, in afara de faptul ca de multe ori, din nevoia de a folosi aceasta cale imparateasca catre Dumnezeu care e Frumosul – mi-am dat seama ca uneori excesul de frumusete ne impiedica sa patrundem tensiunea metafizica a unui simbol!"…
Va intreb: cati dintre cei care fabrica pe banda rulanta emisiuni si filme religioase au constiinta celor de mai sus?
