16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportAntonescu: NU am fost de acord cu semnarea pactului Băsescu - Ponta....

Antonescu: NU am fost de acord cu semnarea pactului Băsescu – Ponta. E COMIC

Copreşedintele Uniunii Social Liberale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, că s-a opus semnării acordului dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, opinie pe care şi-a exprimat-o inclusiv la întâlnirea de la Cotroceni în cadrul căreia s-a oficializat documentul, potrivit Rtv.net.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat drept “comic” acordul de pace dintre Victor Ponta şi Traian Băsescu şi a declarat că nu a considerat oportună semnarea unui astfel de document. Preşedintele Senatului a subliniat că i-a transmis opinia sa lui Victor Ponta şi înainte, şi după semnarea acordului, dar s-a declarat convins că intenţiile premierului au fost cele mai bune.

“Eu am fost şi sunt alături de Victor Ponta în toate demersurile şi eforturile sale pentru ca în România politica să se desfăşoare pe un făgaş normal, de asta am acceptat să-l însoţesc. Că eu cred că nu trebuia un astfel de acord, e altă poveste. Textul este comic, dar nu îi poate angaja decât pe cei doi semnatari. Eu am mers împreună cu Victor Ponta la invitaţia şi insistenţele lui, înţelegând contextul şi intenţiile bune ale premierului. Istoria naşterii ideii nu o cunosc şi sincer nu mă interesează”, a spus Antonescu.

Crin Antonescu a precizat că nu a citit tot textul acordului, dar consideră că “anumite pasaje sunt penibile”.

“Victor Ponta a avut intenţii foarte bune şi sunt alături de el în încercarea de a face din acest text o premisă de normalitate. Nu puteam împiedica fizic semnarea textului. Situaţia este cu atât mai penibilă, penibil spre grotesc, prin modul fizic în care domnul Băsescu a făcut-o cunoscută întregii Europe, modul în care alerga cu foile după importanţi demnitari europeni. Eu nu-l condamn pe Victor Ponta că a semnat. Sunt solidar cu el”, a arătat Antonescu la România TV.

Cele mai citite

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă