-7.7 C
București
marți, 13 ianuarie 2026
AcasăSportAmbasadorul Israelului, decorat de Klaus Iohannis

Ambasadorul Israelului, decorat de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, joi, pe ambasadorul Statului Israel, Dan Ben-Eliezer, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în România, relatează Mediafax

Klaus Iohannis i-a oferit ambasadorului Dan Ben-Eliezer această distincţie pentru „contribuţia personală la susţinerea şi promovarea relaţiilor bilaterale dintre ţara noastră şi Statul Israel”, dar şi pentru susţinerea dialogului la nivel înalt şi a schimburilor culturale dintre cele două ţări.

Ambasadorul Statului Israel a declarat, la finalul ceremoniei, că se simte onorat şi privilegiat să primească această distincţie din partea şefului statului, cu atât mai mult cu cât relaţia lui cu România este şi una „sentimentală”.

„Este culminarea a cinci ani de misiune diplomatică extrem de importanţi şi interesanţi. Să fiu aici, în România, mă simt ataşat de ţară, de popor şi pentru mine nu este doar o misiune interesantă, este şi foarte sentimentală, pentru că rădăcinile mele sunt aici. Familia mamei mele era din Iaşi şi să vin aici pentru mine a fost ca o călătorie către rădăcinile şi originile mele şi să închei, într-un fel, un cerc”, a declarat Dan Ben-Eliezer.

Diplomatul i-a mai transmis lui Klaus Iohannis că este foarte mândru să fie ambasador al Statului Israel şi se bucură că a avut şansa să contribuie la întărirea relaţiilor „excelente” dintre cele două ţări.

„Voi continua să fiu nu doar ambasadorul Statului Israel în România, ci şi ambasadorul României în Israel”, a încheiat acesta.

Dan Ben-Eliezer îşi încheie în această perioadă misiunea în România. La începutul săptămânii, ambasadorul a avut o întrevedere şi cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Cele mai citite

Raluca Turcan vrea ca PSD să nu ceară tratament special în cazul acuzelor de plagiat ale ministrului Justiției Radu Marinescu

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că este 'vital' ca niciun ministru al Justiției să nu poată fi șantajat iar PSD trebuie să accepte...

Un bărbat de 58 de ani a fost găsit mort într-o pădure din localitatea Movilița, Vrancea

Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit, luni după-amiază, într-o zonă împădurită din localitatea Movilița, unde se...

Raluca Turcan vrea ca PSD să nu ceară tratament special în cazul acuzelor de plagiat ale ministrului Justiției Radu Marinescu

Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că este 'vital' ca niciun ministru al Justiției să nu poată fi șantajat iar PSD trebuie să accepte...
Ultima oră
Pe aceeași temă